vineri, septembrie 11, 2026
19.6 C
București

Rafila, convins că Marcel Ciolacu va fi premier. Ce spune în schimb despre poziția de Ministru al Sănătății

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că nu se va pune problema să nu aibă loc schimbarea de premier, potrivit protocolului semnat de coaliţia de guvernare. Cu privire la poziția sa în Guvern, el a spus că nu are nicio îngrijorare, însă a subliniat că deciziile sunt strict politice.

“Nu cunosc, eu am văzut declaraţiile publice, domnul preşedinte Marcel Ciolacu îşi asumă această poziţie, dificilă într-o situaţie de criză, dar pe de altă parte ea este normală, a fost negociată, a fost parafată în cadrul protocolului care a stat  la baza formării acestei coaliţii. Mi se pare normal să existe şi din partea domnului prim-ministru, sunt convins, dânsul este  un om foarte serios, este şi militar de  profesie, nu cred că se pune vreun moment problema  să nu se producă această schimbare de prim-ministru”, a declarat Rafila. Ministrul Sănătăţii a explicat că în privinţa portofoliilor miniştrilor, decizia este una politică. “În ceea ce priveşte portofoliile miniştrilor, asta, sigur, e o decizie politică, pot să existe  diverse variante. Pentru mine nu sunt absolut deloc îngrijorat”, a subliniat Rafila.

Ultimele știri

Rezultatele PISA arată că educația e la pământ. Oana Gheorghiu nu e deloc surprinsă

Oana Gheorghiu a reacționat dur pe Facebook după publicarea...

Rusia acuză România că a livrat arme Ucrainei prin Moldova. Atac cu drone la granița republicii

Agenția de presă TASS susține că România ar livra...

Criză financiară în sistemul medical, spitalele, aproape de blocaj. Cseke Attila cere rapid un guvern cu puteri depline.

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, avertizează asupra urgenței...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine