Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a afirmat marți seara, la Realitatea Plus, că peste 12 zile, România intră sub conducerea PNL, respectiv sub un guvern liberal susținut de un parlament majoritar și de președintele României, Klaus Iohannis.
„Peste 12 zile, intrăm în altă eră. Noi vom da premierul, vom guverna cu o majoritate parlamentară. Și vor urma trei ani de zile fară alegeri, trei ani în care vom reuși să implementăm proiecte extrem de clare, pentru că vom avea bani europeni pe care ne putem baza”, a adăugat Rareș Bogdan.
Rareș Bogdan: „Trebuie ținuți departe PSD-iștii de banii europeni, de acest „Plan Marshall”
Liberalul a afirmat că social-democrații nu trebuie să aibă acces la acești bani: „Trebuie ținuți departe PSD-iștii de banii europeni, de acest „Plan Marshall” negociat de președintele Klaus Iohannis cu Uniunea Europeană”.
Iohannis le-ar fi reproșat liberalilor că nu sunt destul de combativi în spațiul public. „Nu ne-a certat domnul Iohannis. El când ne ceartă, ne dojenește. Ne-a spus că nu prezentăm suficient de mult ce am făcut bine într-un an de zile și cât de mult rău au facut cei din PSD”, a relatat Rareș Bogdan.
Întrebat despre modul în care se vor concretiza alianțele politice după alegerile din 6 decembrie, Rareș Bogdan a subliniat că în niciun caz nu se poate pune problema de vreun parteneriat între PNL și PSD.
„Când va pune Klaus Iohannis premier de la PSD vor zbura porcii, fie el și Vasile Dâncu”, a spus Bogdan. El s-a declarat dezamăgit de faptul că reprezentanții USR par să fie într-o relație cu social-democrații. „M-a durut să vad că USR a realizat acest demers în paralel cu PSD. Este un demers politicianist”, a comentat Rareș Bogdan, referitor la decizia liderilor USR de a demisiona din Parlament în ultima zi de mandat, pentru a nu mai beneficia de pensie specială, la fel cum a procedat și președintele PSD, Marcel Ciolacu.