Rata de incidență va scădea sub 3 la mie în preajma Crăciunului, prezice cercetătorul Octavian Jurma.

Octavian Jurma prezintă, miercuri seară, prognoza simplă a incidenţei pe judeţe în perioada următoare.

„Majoritatea judeţelor vor fi sub 3 la mie înainte de sărbători dacă trendul actual se menţine constant. Vă atrag atenţia că prognoza în această perioadă este puternic influenţată de măsurile luate şi conformarea populaţiei cu acestea. Dintre acestea, vaccinarea este cel mai important factor care poate accelera ieşirea din valul valul 4-Delta, alături de conformarea cu măsurile existente”, a scris epidemiologul pe contul său de Facebook.

Sibiu ar fi, potrivit estimărilor medicului, singurul județ care în 28 decembrie ar avea incidenţă de peste 9 la mie, explicaţia sa fiind că judeţul este în creştere masivă în ultima perioadă, cel mai probabil din cauza cazurilor anterioare când s-a subestimat incidenţa. Tot pe 28 decembrie, judeţele Argeş, Bihor şi Vâlcea vor avea peste 3 la mie incidenţă.

Situația rămâne critică, totuși, în prezednt, chiar dacă suntem pe un trend descrescător.

La nivel național nu este disponibil niciun pat liber de ATI, altul decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-CoV-2, potrivit informării transmise miercuri de autorități.

Bilanțul epidemiologic de miercuri arată că la nivel național au fost depistate 10.196 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2. În 24 de ore au fost înregistrate 451 de decese COVID-19, însă două dintre ele au fost anterioare intervalului de referință).

Autoritățile au precizat că, în data de 3 noiembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.743 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 392 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

Leave a comment

Lasă un răspuns