Razie la vulcanizările din București. Ce erau, de fapt, cauciucurile second-hand de la vânzare

Vulcanizările din București au fost ținta unor verificări derulate de Garda de Mediu, iar cauciucurile care erau oferite spre vânzare au fost confiscate. Nu erau produse second-hand, ci deșeuri, au stabilit comisarii.

Comisarii Gărzii de Mediu au efectuat verificări la 21 de vulcanizări din București, în urma unei sesizări din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) cu privire la importul de peste 4.000 de anvelope prezentate ca fiind second-hand, dar care, de fapt, erau deșeuri. Aceste anvelope nu îndeplineau condițiile de conformitate și au fost introduse în țară sub această formă.

„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sesizat Comisariatul Municipiului Bucureşti al Gărzii Naţionale de Mediu cu privire la 4.200 de aşa zise anvelope second hand, introduse în ţară, care nu îndeplineau condiţiile de conformitate, fiind, în fapt, deşeuri. Ca urmare, comisarii GNM au efectuat un control, în care au fost verificate 21 de vulcanizări din Capitală, pentru a identifica aspectele sesizate”, a transmis, joi, Garda de Mediu, potrivit PsNews.

În urma verificărilor, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 22.500 de lei, iar deșeurile au fost confiscate și eliminate corespunzător prin intermediul unui operator autorizat. Garda de Mediu a sesizat procurorii în legătură cu această situație, conform prevederilor legale care sancționează exportul sau importul ilegal de deșeuri. „Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani următoarele fapte: (…) exportul sau importul de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, în cazul în care această activitate intră în domeniul de aplicare al art. 2 pct. 35 din Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006, indiferent dacă transportul se efectuează prin una sau mai multe operaţiuni” a precizat Garda de Mediu.

Ultimele știri

Fermierii europeni sunt sufocați de birocrație. Un studiu comandat de Bruxelles cere simplificarea celor 50.000 de reguli din PAC

Un studiu comandat de Comisia Europeană arată că fermierii se confruntă cu peste 50.000 de cerințe birocratice din PAC și propune simplificarea procedurilor.

Motorina va rămâne scumpă până în 2027. Agenția Internațională pentru Energie avertizează asupra unui deficit prelungit

AIE avertizează că motorina ar putea rămâne insuficientă pe piețele mondiale până în a doua jumătate a anului 2027, chiar dacă petrolul își revine.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine