Reacția lui Ciolacu la amânarea rotativei. Ce spune că nu va fi deocamdată premier

Marcel Ciolacu, care urma să fie numit premier conform înțelegerii coaliției imediat ce Nicolae Ciucă își înainta demisia, crede că amânarea rotativei guvernamentale a fost „decizia corectă” pentru rezolvarea crizei din învățământ.

Marcel Ciolacu consideră că el și ceilalți doi lideri ai coaliției au luat „decizia corectă” când au amânat momentul rotației până după rezolvarea crizei din învățământ, transmite B1TV.

Liderul social-democraților spune că, după soluționarea crizei din învățământ, va fi găsit „calendarul cel mai bun pentru a se face rotația”.

De fapt și de drept, această guvernare nu este doar despre stabilitate, este și despre asumare. Eu am spus încă de săptămâna trecută, înaintea discuțiilor politice, trebuie să ne asumăm împreună rezolvarea problemelor majore din societate, mai ales că o grevă generală presupune și o încărcătură emoțională deosebită, mai ales că vorbim de greva generală a profesorilor. Învățământul reprezintă unul dintre stâlpii societății, care privește atât prezentul, cât și viitorul”, a declarat Marcel Ciolacu, vineri, la Palatul Victoria.

Consider că decizia luată de noi trei, copreședinții acestei coaliții, este o decizie corectă, este o decizie pe care ne-o asumăm împreună. Împreună o să continuăm, eu din calitatea de președinte al Camerei Deputaților, reprezentând Legislativul, dumneavoastră în calitatea de prim-ministru, reprezentând Executivul, să soluționăm cât mai rapid această problemă, categoric legitimă, venită din partea profesorilor, dar trebuie să avem totuși și echilibrul de a găsi momentele cele mai prielnice și împreună ne-am asumat faptul că în programul de guvernare prioritatea numărul 1 sunt profesorii și sistemul de sănătate”, a adăugat liderul PSD.

Avem convenit un calendar împreună cu liderii din învățământ și, încă o dată, este un calendar foarte scurt și un calendar pe care ni l-am asumat împreună. Repet, cred că este decizia corectă ca să nu intrăm în discuții politice până nu rezolvăm această grevă a profesorilor, urmând pe urmă să găsim, tot împreună, calendarul cel mai bun pentru a se face rotația”, a mai spus Marcel Ciolacu.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Prima înfățișare în instanță a lui Tyler Robinson, acuzat de uciderea activistului Charlie Kirk

Tyler Robinson, tânărul de 22 de ani acuzat de...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine