Redeschiderea piețelor va intra în vigoare în anumite condiții
Redeschiderea piețelor va intra în vigoare în anumite condiții

Redeschiderea piețelor va intra în vigoare o dată cu publicarea în Monitorul oficial a Hotărârii de guvern și a Ordinului comun semnat de ministrul Sănătății și de ministrul Agriculturii. Administratorii au însă sarcina de a verifica cu strictețe respectarea regulilor sanitare în interior, a explicat Ludovic Orban.

„Acum avem Comitet Național pentru Situații de Urgențe. Analizăm proiectul de hotărâre al CNSU după care avem ședință de guvern în care vom adopta modificările la Hotărârea de guvern privind starea de alertă în conformitate cu decizia CNSU pentru a permite redeschiderea piețelor, în condiții de protecție sanitară. De când se publică în Monitorul oficial Hotărârea de guvern și Ordinul ministrului sănătății și al ministrului agriculturii privind măsurile de protecție sanitară”, a declarat Ludovic Orban, potrivit B1TV.

Premierul a mai precizat că Guvernul va prelungi și starea de alertă care impune purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice. Aceasta expiră pe data de 9 decembrie.

„Suntem pe un trend descendent în ceea ce privește numărul de infectări și sunt convins că și după această suspendare, administratorii piețelor și primarii se vor implica cu adevărat pentru respectarea regulilor de protecție sanitară”, a mai precizat premierul Ludovic Orban.

„Daţi-mi voie să trec foarte scurt şi la tema numărul 1 din spaţiul public -pandemia. Am putut să constatăm că în ultimele săptămâni numărul de persoane infectate a scăzut semnificativ. Da, probabil în perioada înainte de sărbători s-a testat mai puţin, dar această scădere se poate observa peste tot în Europa. Această scădere nu e o întâmplare, o înşurubare la date, ci este o realitate, facem parte din ţările europene unde se înregistrează o scădere. După discuţii cu specialiştii, am decis ca de la sfârşitul acestei săptămâni să fie redeschise pieţele. E cu siguranţă o veste bună şi pentru producătorii care vor să vândă în pieţe, dar şi pentru românii care vor să îşi facă provizii din timp pentru sărbătorile de iarnă” a declarat marți președintele Klaus Iohannis

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *