george simion aur parlament socoteli 687470

Liderul partidului AUR, George Simion, a ieșit cu o reacție după ce rectorul de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, l-a acuzat de un atac „legionaro-fascist”, după ce AUR a împărțit pliante la deschiderea anului universitar. Simion recunoaște că au fost împărțite pliante și spune că „trăim încă într-o țară liberă”.

Având în vedere că pe un pliant scria „Nu mai pierde timpul și banii la universitatea lui Pricopie și Pârvulescu”, George Simion explică faptul că nu îi îndeamnă pe studenți să renunțe la studii, ci îi îndeamnă să renunțe la SNSPA.

„A ieșit iureș cu pliantele distribuite de noi la SNSPA. Dar nu văd care ar fi acuzațiile. Susținem 100% ce e în acele pliante, e un mesaj asumat. Nu îi îndemnăm explicit să renunțe la facultate, în general, ci dacă se poate, la facultatea unde domnul rector, ca și domnul decan Pârvulescu, aleg să facă partizanat politic”, a reacționat Simion.

Acuzat de rectorul SNSPA că încalcă legea aducând pliante în mediul academic, Simion spune că primul care încalcă legea este chiar Remus Pricopie.

„Dl. Pricopie spune că în unitățile de învățământ nu se face „prozelitism politic”, dar primul care încalcă această regulă este chiar el. În orice caz, poate vrea să spună „propagandă politică”, prozelitismul e doar religios. Dar s-a încurcat în cărțile de ateism științific și și-a dat arama pe față”, susține liderul AUR.

Simion spune că Pricopie alege să facă parte din „tagma cenzorilor de tristă amintire”.

  • „Trăim încă într-o țară liberă, nu în epoca în care această universitate se chema Ștefan Gheorghiu. Știu, n-ai zice că nu se mai cheamă „Ștefan Gheorghiu” după comportamentul domnilor Pricopie și Pârvulescu.
  • Pentru mine, ca român, un model de rector luminat este academicianul Ioan-Aurel Pop sau profesorul Marga. Dl Pricopie, ca și cu ocazia evenimentului din august, alege să arate că nu vrea să facă parte din tagma rectorilor luminați, ci din cea a cenzorilor de tristă amintire”, a mai adăugat George Simion.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *