marți, iulie 15, 2025
27.9 C
București

Replica lui Nelu Tătaru după declarațiile lui David Popovici: investițiile în sport implementate greșit de autoritățile locale

Declarațiile recente ale multiplului medaliat olimpic David Popovici au stârnit reacții în rândul clasei politice, pe tema lipsei infrastructurii sportive din România. Deputatul PNL Nelu Tătaru a comentat situația.

“Cred că ultimele două luni, cu performanțele de la Campionatul European de fotbal, cu Jocurile Olimpice de la Paris, ne aduc în atenție sportul, în condițiile în care o voce calificată, cum este David Popovici, trage un semnal de alarmă”, a declarat Nelu Tătaru, la Știrile B1TV.

Fostul ministru al Sănătății a evidențiat paralelismul între provocările din domeniul sănătății și cele din sport, subliniind că „Cred că lucrurile, cum le avem și în sănătate, că suntem doi foști miniștri ai Sănătății aici (este și Florian Bodog, n.r.), în care vrem să ajungem la un buget de 9%, de la aproape 6, cred că și în sport se caută același lucru, în condițiile în care nu e de ajuns doar să vrem, ne trebuie o logistică, ne trebuie o infrastructură, ne trebuie un corp de experți și ne trebuie niște profesioniști care într-adevăr să facă această performanță”.

Tătaru a criticat modul în care unele autorități locale alocă fonduri pentru construcția de facilități sportive, afirmând: “Avem autorități locale care accesează tot felul de fonduri, că sunt europene sau guvernamentale, făcând săli de sport, bazine olimpice undeva în locurile unde nu găsim nici calificarea pentru a accede la aceste bazine, nici performanța care se vrea”.

Deputatul PNL a subliniat importanța sportului nu doar pentru performanță, ci și ca mijloc de prevenție și recuperare medicală. El a adăugat că, deși există cadrul legislativ necesar, implementarea lasă de dorit.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Ilie Bolojan a discutat cu șefa PNRR. Surse: România riscă să piardă aproximativ 6 miliarde de euro

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit marți cu Celine Gauer,...

Propunerea ministrului Energiei pentru facturi mai mici: tariful dinamic

Dorinţa arzătoare de preţuri mai mici la facturi se...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine