Repornirea economiei nu este necesară, pentru că nu a fost oprită, spune președintele Klaus Iohannis. S-au găsit soluții pentru evitarea măsurilor de austeritate
Repornirea economiei nu este necesară, pentru că nu a fost oprită, spune președintele Klaus Iohannis. S-au găsit soluții pentru evitarea măsurilor de austeritate

Repornirea economiei nu este necesară, pentru că nu a fost oprită pe perioada epidemiei de coronavirus, a afirmat președintele Klaus Iohannis. „Au fost anumite sectoare care au fost oprite, însă, în ansamblu, nu am avut o astfel de măsură” a spus Președintele României. Deficitul bugetar va fi mai mare în 2020 față de cel estimat inițial și soluții au fost analizate în cadrul întâlnirii de vineri de la Palatul Cotroceni, la care a participat și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„Am avut o discuție destul de lungă și am reușit nu doar să atingem temele importante, ci chiar să venim cu soluții foarte bune. Am discutat, evident, situația economică, situația bugetului, situația generală. Ne-am concentrat în această discuție, în partea după introducere, pe două teme, prima fiind deficitul bugetar. Este clar că vom avea un deficit mai mare decât a fost inițial – vorbesc inițial la începutul anului, planificat – iar acest deficit trebuie finanțat și am avut o discuție foarte bună pentru a vedea ce măsuri sunt fezabile, ce măsuri se impun pentru revigorarea economică.

Spun intenționat revigorare economică, fiindcă în România nu putem să vorbim de o repornire a economiei. Noi nu am oprit-o niciodată. Economia României nu a fost oprită. Au fost anumite sectoare care au fost oprite, însă, în ansamblu, nu am avut o astfel de măsură” a spus președintele Iohannis, într-o declarație.

Repornirea economiei. Președintele României a mai spus că încearcă să evite luarea unor măsuri de austeritate.

„Ceea ce ne dorim cu toții este să avem o finanțare bună pentru deficit, ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate. Este nevoie de măsuri foarte coerente, care ne permit să încurajăm această economie, care este, în momentul de față, într-o situație specială, într-o situație de criză.

Am găsit soluții pentru toate și este evident că aceste soluții pot fi puse în practică cel mai bine dacă toate entitățile care au fost astăzi la masă lucrează împreună. Au lucrat și până acum, vom intensifica lucrarea.

Avem programe, avem soluții pentru finanțarea deficitului, pentru revigorarea economică și credem că dacă facem lucrurile așa cum trebuie – și așa ne-am propus să le facem – atunci avem șanse bune să își revină economia românească și să ieșim destul de repede din situația total neplăcută, din situația de criză în care ne găsim acum”.

Vineri a avut loc la Palatul Cotroceni o discuție a Președintelui României cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu, premierul Ludovic Orban şi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, privind situaţia economică în contextul epidemiei de coronavirus.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *