Restaurantele ar trebui redeschise de la 15 iunie evitarea concedierilor
Restaurantele ar trebui redeschise de la 15 iunie evitarea concedierilor

Restaurantele ar trebui redeschise de la 15 iunie în interior, pentru ca patronii să nu mai fie nevoiți să concedieze angajații. Patronatele din turism au cerut redeschiderea unităților de alimentație publică de interior, printr-o scrisoare deschisă adresată Guvernului.

În caz contrar numărul estimat al şomerilor din HoReCa va urca de la 30%, cât este estimat acum, la 40%, anunţă spun reprezentanții patronatului citați de Profit.ro.

Anterior, Asociaţia Restaurantelor din România (HORA) stabilise cu Guvernul, de principiu, ca terasele să fie redeschise la 1 iunie, iar din două în două săptămâni să fie deschis gradual restul restaurantelor, respectiv mai întâi 50% din interior, iar apoi integral şi în interior.

Patronatele vor să se asigure că respectivul calendar va fi aplicat şi susţin că este foarte important pentru întreaga industrie a turismului să se treacă la faza a 2-a a relaxării restricţiilor iar restaurantele să se redeschidă, în cel mai scurt timp, respectiv 15 iunie 2020.

În acest caz, cei aproximativ 400.000 de oameni care lucrează în industrie vor fi reactivaţi complet. Este vorba despre 130.000 angajaţi în unităţi de alimentaţie publică, 80.000 de angajaţi în unităţi de cazare şi peste 190.000 de angajaţi în companii care dezvoltă afaceri în domenii conexe, precum agricultură, furnizorii locali de ingrediente, producători şi distribuitori materie primă, importatori şi distribuitori de produse alimentare, prestatori de servicii dedicate industriei, precum şi sisteme de gestiune, curăţenie, transport, logistică, ambalaje.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *