Ultimele știri

Actualitate

Anchete

joi, iunie 12, 2025
23.3 C
București

Ce se întâmplă cu trupele ruse după ce au anunțat că se retrag din zona Kievului. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului explică

Retragerea trupelor ruse este doar o iluzie, susține purtătorul de cuvânt al Pentagonului, în realitate armata rusă efectuând doar o repoziționare.

În contextul negocierilor de la Istanbul, Vladimir Medinski, negociatorul-șef al rușilor, a spus că armata rusă va reduce drastic activitatea în zona Kiev și Cernihiv, ca un soi de pas făcut către încetarea războiului. Americanii și britanicii au transmis deja că au dubii cu privire la sinceritatea rușilor.

Pentagonul avertizează că forțele ruse nu se retrag din zona Kievului, astfel că retragerea trupelor ruse este doar o iluzie.

„Credem că ce se întâmplă e doar o repoziționare, nu o retragere reală, și toți trebuie să fim pregătiți pentru o nouă ofensivă majoră împotriva mai multor zone din Ucraina. Asta nu înseamnă că amenințarea față de Kiev s-a încheiat”, a declarat John Kirby, citat de CNN, preluat de B1TV.

Kirby a făcut apoi un apel să nu ne autoiluzionăm cu privire la adevăratele intenții ale Moscovei: „Să nu ne mințim singuri privind recentele susțineri ale Kremlinului că va reduce atacurile militare în zona Kievului sau alte informații că își retrag trupele”.

Purtătorul de cuvânt a mai precizat că numărul militarilor ruși care se depărtează de Kiev nu e nici pe departe aproape de numărul uriaș desfășurat în zonă și că Rusia continuă să bombardeze capitala ucraineană.

Estimăm că e vorba de o simplă repoziționare pentru folosirea trupelor în alte părți ale Ucrainei. Nu știm exact unde”, a insistat Kirby.

Anterior, Antony Blinken, secretarul de stat american, afirmase că SUA ţin cont de „ceea ce face Rusia şi nu de ceea ce spune Rusia”.

Aceeași tactică a fost adoptată și de britanici.

Premierul britanic Boris Johnson a subliniat, într-o discuție la telefon cu preşedintele american Joe Biden, omologul francez Emmanuel Macron, premierul italian Mario Draghi și cancelarul german Olaf Scholz, că „trebuie să judecăm regimul lui Putin după acţiunile sale, nu după cuvintele sale”.

Cei cinci lideri „au convenit că nu poate exista nicio relaxare în fermitatea Occidentului, atât timp cât nu se va termina oroarea la care e supusă Ucraina”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street.

„Vladimir Putin învârte cuţitul în rana deschisă a Ucrainei pentru a forţa această ţară şi pe aliaţii săi să capituleze”, a mai precizat guvernul britanic.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Paradoxul fiscal românesc: Câștigurile din păcănele, impozitate de 14 ori mai puțin decât salariile

O analiză economică recent publicată dezvăluie o anomalie îngrijorătoare...

Şeful Jandarmeriei Brăila, vizat de percheziţii DNA. Profita de pe urma migrației

Procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) au efectuat...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine