De ce este Roman Abramovici în echipa de negociere dintre Rusia și Ucraina. Varianta Kremlinului

Roman Abramovici face parte din echipa de negocieri între Rusia și Ucraina, fără însă să aibă o calitate oficială. Miliardarul rus, care a devenit și el ținta sancțiunilor occidentale, se află în Turcia pentru a „permite anumite contacte” între cele două părți, a declarat marți Kremlinul.

Roman Abramovici a fost prezent marți la negocierile de pace de la Istanbul. Acesta a putut fi observat în imaginile publicate de la discuții, precum și într-o fotografie în care discută cu președintele Turciei, Racep Erdogan.

„Roman Abramovici este implicat pentru a permite anumite contacte între părțile rusă și ucraineană”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterilor într-o conferință telefonică, relatează Reuters, citat de Digi24.

„Nu este un membru oficial al delegației… dar, cu toate acestea, este prezent și astăzi la Istanbul din partea noastră. Pentru a realiza contacte între cele două părți, trebuie să obțineți aprobare din ambele părți, iar în cazul lui Abramovici, această aprobare există din ambele părți”, a adăugat el.

Kremlinul, care a spus că Abramovici a jucat încă de la început un rol în discuțiile de pace, a respins informațiile potrivit cărora ar fi fost otrăvit, spunând că acestea sunt neadevărate și fac parte dintr-un „război informațional”.

Potrivit Wall Street Journal și a publicației de investigație Bellingcat, care a citat persoane apropiate, Abramovici și negociatorii de pace ucraineni ar fi avut simptome de otrăvire la începutul acestei luni, după o întâlnire la Kiev.

Ulterior, un oficial american a declarat pentru Reuters că simptomele acuzate de oligarhul rus Roman Abramovici și de cei doi negociatori ucraineni ar fi legate mai degrabă de anumiți factori de mediu decât de o tentativă de otrăvire.

Peskov a declarat reporterilor că va deveni clar fie marți, fie miercuri dacă discuțiile de pace sunt promițătoare.

Ultimele știri

Salariul minim crește în Bulgaria de la 1 ianuarie 2027. România caută încă o soluție / Cum arată clasamentul salariilor minime din UE

Bulgaria a stabilit deja salariul minim pentru 2027, la 660 de euro. România încă negociază o posibilă creștere la 5.000 de lei brut.

Crin Antonescu, critică dură după arestarea lui Călin Georgescu, ca „un violator, un criminal în serie”

Crin Antonescu spune că e scandalos modul în care este tratat Călin Georgescu, dus zilnic cu cătușe la tribunal, deși nu îi este simpatizant.

Elena Udrea vrea victoria republicanilor în Congres. Fostul ministru critică „ideologia de gen” și progresismul democrat

Elena Udrea critică greșelile lui Trump, dar spune că speră în victoria republicanilor în Congresul SUA.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine