vineri, iulie 17, 2026
32.6 C
București

România acordă asistență umanitară de urgență pentru Ucraina, prin decizia CNSU

România acordă asistență umanitară de urgență Ucrainei, prin decizia de luni a Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Asistența umanitară de urgență pentru Ucraina a fost aprobată prin hotărârea CNSU nr. 8 din 21 februarie.

Autoritățile române au explicat că ajutorul umanitar a fost solicitat de partea ucraineană, prin Mecanismul European de Protecție Civilă și prin Centrul Euro-Atlantic de Coordonare și Răspuns la Dezastre, relatează B1TV.

Asistența umanitară vine într-un moment în care Ucraina este înconjurată din trei părți de forțele militare ale Federației Ruse, care în pofida acuzațiilor occidentale neagă în continuare că ar pregăti o invazie. Mai mult, luni seară, Vladimir Putin a semnat în direct la TV un decret prin care recunoaște independența republicilor separatiste Lugansk și Donețk iar apoi a ordonat armatei ruse „să asigure pacea” în provincii.

În tot acest context, în România a fost pregătit chiar și un plan de acțiune privind managementul unui flux masiv de migranți, așa cum a spus ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Vreau să îi asigur pe toți românii că granițele noastre sunt sigure, că beneficiem de acest statut de țară membră NATO cu toate garanțiile de securitate și că un eventual conflict în Ucraina categoric ne va afecta pentru că, economic vorbind, să ne uităm doar la două paliere – energie, și așa suntem într-o criză energetică la nivel european, și sancțiunile despre care vorbesc Aliații, despre care vorbește Comisia, vor fi dintre cele mai dure. Aceste sancțiuni vor afecta indirect și economia României, iar în planul umanitar un aflux necontrolat de migranți cu siguranță va pune la încercare reziliența sistemului nostru de protecție civilă”, explica Lucian Bode pe 13 februarie.

Ultimele știri

Diana Șoșoacă, trimisă în judecată pentru lipsire de libertate. Imunitatea parlamentară nu o protejează

Europarlamentarul Diana Șoșoacă va fi judecată pentru lipsirea de...

Ciprian Ciucu, mesaj pentru bucureșteni în plin val de șantiere: “Ce bine ar fi să fim și noi ca în Japonia”

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, a anunțat că în București...

Incident bizar pe Aeroportul Cluj-Napoca. Sistemul de control european a confundat surori gemene

Noul sistem european de control la frontieră, care utilizează...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine