Pacea în Ucraina nu va fi încheiată prea curând, Vladimir Putin așteaptă

Kievul a fost sub alertă aeriană timp de trei ore, după ce Rusia a lansat un raid masiv cu rachete si drone.

Primarul Vitali Kliciko a anunțat într-un mesaj pe Telegram că resturi de rachete au căzut în mai multe cartiere ale capitalei ucrainene.

În urma bombardamentelor, o grădiniță a luat foc. Potrivit primarului Kliciko, cel puțin 10 oameni au fost răniți.

Două persoane au fost spitalizate, iar celelalte au primit ajutor la fața locului.

Printre răniți se află și o fetiță de 11 ani.

Este cel mai mare atac rus asupra capitalei ucrainene, după cele de la sfârșitul lunii ianuarie.

Bombardamentele vin la doar câteva zile după ce Vladimir Putin a fost reales președinte al Rusiei.

Liderul de la Kremlin a amenințat ca va bombarda obiective civile, drept răspuns la atacurile ucrainene asupra regiunii de graniță Belgorod.

Putin i-a numit „gunoaie” pe combatanții care au făcut incursiunile transfrontaliere și a spus că aceștia au fost respinși.

„Au eșuat toate încercările de a pătrunde pe teritoriul nostru prin sabotaj și bande teroriste formate din unități inamice, mercenari străini, folosiți activ, dar și tot felul de gunoaie, care prin diverse metode au ajuns pe teritoriul regimului de la Kiev.

Când vorbim despre acești trădători, vă cer să nu uitați cine sunt și să îi identificați după nume. Îi vom pedepsi fără limită de timp, oriunde s-ar afla. Și vă cer să acordați suficientă atenție acestei activități, astfel încât să servească drept lecție”, a spus președintele rus

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *