Rusia a pierdut războiul din Ucraina, „geopolitic” crede Emmanuel Macron. Este într-o „formă de supunere” față de China

Rusia a pierdut războiul din Ucraina, cel puțin din punct de vedere geopolitic, spune președintele Franței, Emmanuel Macron. Mai mult, statul lui Putin a devenit vasalul Chinei, în urma evoluțiilor relațiilor internaționale, crede președintele francez.

Rusia „a pierdut deja geopolitic” războiul din Ucraina, a declarat președintele Franței, Emmanuel Macron, într-un interviu publicat duminică în publicația Opinion, transmite AFP, preluată de B1TV.

Liderul francez spune despre Rusia că, „de facto, a intrat într-o formă de supunere față de China și și-a pierdut accesul la Marea Baltică, care era esențial, deoarece a provocat decizia Suediei și Finlandei de a adera la NATO”.

Acest lucru era de neconceput cu doar doi ani în urmă. Așa că este deja o înfrângere geopolitică”, a mai spus Macron, care s-a întâlnit duminică la Paris cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.

Să fim clari, Rusia nu trebuie să câștige acest război din punct de vedere militar. Așa că depinde de noi să vedem cum îi ajutăm pe ucraineni cu contraofensiva lor și cum pregătim chestiunea garanțiilor de securitate în negocierile care inevitabil vor avea loc”, a continuat președintele Franței.

Am spus mereu că, în cele din urmă, arhitectura de securitate a Europei va trebui să apere pe deplin Ucraina. Însă trebuie să aibă în vedere și neconfruntarea cu Rusia și să reconstruiască un echilibru sustenabil de forțe. Dar mai sunt încă mulți pași care trebuie făcuți înainte de a ajunge la asta”, a mai declarat Emmanuel Macron.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Avertismentul BNR asupra inflației. Ce a decis instituția în ședința de marți

Banca Națională a României (BNR) avertizează că inflația va...

Zetea (PSD): „Vreau ca toți cei care au sinecuri să le fie tăiate. Sunt primul susținător al domnului Bolojan dacă se apucă să facă...

Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD și președintele Consiliului Județean (CJ)...

Ilie Bolojan anunță că în pachetul al doilea de măsuri: Sunt vizate ANAF și pensiile speciale

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, marți, la Digi 24, ce...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine