Elon Musk ar fi vorbit cu Putin înainte să propună un plan de pace care a stârnit controverse în lume, spune un oficial cu legături importante în Rusia. Directorul companiei de consultanţă Eurasia Group, Ian Bremmer, a afirmat recent că Elon Musk ar fi dialogat direct cu Vladimir Putin înainte de a scrie pe Twitter planul său de pace.

Într-o scrisoare trimisă abonaţilor companiei de consultanţă Eurasia Group, directorul Ian Bremmer a afirmat că Elon Musk i-a spus că preşedintele rus este ”pregătit să negocieze” dacă Peninsula Crimeea rămâne în mâinile Rusiei.

Bremmer a mai afirmat, fără să precizeze de unde a aflat informațiile, că Elon Musk „părea îngrijorat de ameninţările mai directe din partea lui Putin. Deşi nu a devoalat nimic explicit, a vorbit despre capacităţile cibernetice ale Rusiei şi despre potenţialul Rusiei de a-i perturba sateliţii”.

Nu este adevărat. Am vorbit cu Putin o singură dată şi asta a fost acum aproximativ 18 luni. Subiectul era spaţiul”, a respins scurt Elon Musk istorisirile din Rusia, potrivit B1TV.

Bremmer a adăugat că CEO-ul Tesla ar fi precizat că liderul de la Kremlin i-ar fi transmis că aceste obiective vor fi atinse ”orice ar fi”, inclusiv prin utilizarea armelor nucleare, dacă Ucraina invadează Crimeea, în timp ce Musk i-ar fi spus liderului rus că „trebuie făcut tot posibilul pentru a evita acest rezultat”.

Astfel, conform oficialului rus, sondajul controversat postat de miliardar pe Twitter cu sugestiile referitoare la stoparea războiului din Ucraina – ce implica rămânerea Crimeei sub administrație rusă – ar fi fost consecința unui dialog direct cu liderul de la Kremlin.

Elon Musk îl acuză că minte

Elon Musk susține că afirmațiile lui Bremmer ”nu sunt adevărate” şi a subliniat că ”a discutat cu Putin o singură dată, despre spaţiu, în urmă cu aproximativ 18 luni”.

În postarea la care se fac referiri, de pe Twitter, Musk a menţionat că pentru a ajunge la pace, Rusiei ar trebui să i se permită să păstreze Peninsula Crimeea, ocupată în 2014, cât și organizarea unor voturi în părţile Ucrainei ocupate de Rusia, pe care Kremlinul spune că le anexează dar sub supravegherea unor reprezentanți internaționali.

”Rusia pleacă dacă aceasta este voinţa poporului”, a scris Musk

În opinia miliardarului, acordul de pace ar presupune ca Peninsul Crimeea ”să facă parte oficial din Rusia, aşa cum a fost din 1783 (până la greşeala lui Hruşciov); asigurarea ieșirii la mare a Ucrainei în Crimeea şi neutralitatea Ucrainei”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *