George Simion a participat marți, 24 octombrie, la o conferință de presă în care și-a prezentat punctul de vedere pe tema reorganizării administrativ-teritoriale a României.

George Simion vrea doar 1.300 de unităţi administrativ-teritoriale

George Simion, liderul AUR, a venit cu o propunere în fața tuturor partidelor politice. Mai precis, el propune un anumit tip de reorganizare a țării. El dorește ca cele 3.300 de unităţi administrativ-teritoriale care există în prezent, să fie reduse la aproximativ 1.200-1.300.

Liderul AUR susține că partidul pe care îl conduce și-a asumat acest obiectiv în cadrul programul de guvernare. Astfel, în urma reducerii numărului de unităţi administrativ-teritoriale, Simion consideră că sistemul ar funcționa mai eficient dacă ar exista „1.300 de primari în loc de 3.300”.

„În loc de o comună vom avea două sau trei comune la un primar. AUR şi-a asumat acest obiectiv în programul de guvernare şi roagă şi celelalte formaţiuni să spună care este soluţia lor cu privire la această criză sistemică şi la faptul că întotdeauna în lunile august, septembrie, cel mult octombrie, primăriile din ţara noastră intră în incapacitate de plată. De ce? Pentru că avem oraşe în România cu 2.200 de locuitori, pentru că avem comune în România cu mai puţin de 500 de locuitori, pentru că avem primari, viceprimari, consilieri locali, consilieri judeţeni şi un întreg aparat birocratic mult, mult prea mare. (…)

Să lăsăm ipocrizia, să lăsăm acuzaţiile de la tribuna Parlamentului deoparte şi să spunem exact ce trebuie făcut în ţara noastră. Reducerea de la 3.300 de UAT-uri, cât avem în prezent, la circa 1.200 – 1.300 de UAT-uri, deci 1.300 de primari în loc de 3.300, este soluţia de aur pentru ţara noastră”, a spus preşedintele AUR în conferinţă.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *