nicolae ciuca jens stoltenberg 796750

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a estimat, marți, că Rusia își menține obiectivele militare și a repetat că această țară nu trebuie subestimată, în contextul războiului din Ucraina.

El a reluat, totodată, ideea că Alianța Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană trebuie să susțină apărarea Ucrainei pe termen lung.

„Sunt prevăzute discuții săptămâna viitoare cu ucrainenii, pentru a vedea ce tipuri de armament sunt necesare şi care dintre aliați le pot furniza”, a afirmat Jens Stoltenberg, după semnarea Declarației comune NATO-Uniunea Europeană.

„Rusia a suferit pierderi grele, dar nu trebuie subestimată. Mobilizează trupe și echipamente. Rusia este pregătită să sufere pierderi pentru a continua războiul. Vladimir Putin nu și-a schimbat obiectivul, iar Ucraina trebuie susținută pe termen lung”, a insistat Stoltenberg, conform presei internaționale.

Aliații occidentali argumentează că aprovizionarea cu armament a armatei ucrainene va slăbi Rusia și va facilita negocierile pentru oprirea războiului.

Ministru german: „Nu sunt semne că Putin va opri războiul în 2023”

Nu este însă clar când ar putea avea loc o astfel de evoluție a situației din Ucraina.

Săptămâna trecută, ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a recunoscut că, deși a trecut aproape un an de la începerea invaziei militare ruse, nu sunt semne că Rusia va opri curând războiul.

„În pofida tuturor eforturilor internaționale, nu există niciun semnal în prezent că Putin ar intenționa să oprească în 2023 acțiunile brutale de distrugere”, a admis Baerbock.

Ea a estimat că „dacă trupele ucrainene ar înceta să lupte, Ucraina nu ar mai exista”.

Nu există semne care să favorizeze negocieri între Moscova și Kiev

Rusia şi Ucraina nu poartă, în prezent, negocieri pentru oprirea conflictului militar.

Kremlinul denunță refuzul liderilor ucraineni de a negocia și acuză furnizarea de armament de către NATO și Uniunea Europeană.

La rândul său, administrația lui Volodimir Zelenski condiționează negocierile cu Rusia de retragerea trupelor Moscovei și a emis un decret prin care nu va purta negocieri atât timp cât timp la Kremlin este în funcție președintele Vladimir Putin.

Șeful NATO, declarație în data de 5 ianuarie: „E periculos să subestimăm Rusia!”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a atenționat, joia trecută, că ar fi periculos ca aliații să subestimeze Rusia și ambițiile președintelui Vladimir Putin în contextul războiului din Ucraina.

Rușii „au dat dovadă de o mare disponibilitate de a tolera pierderile și suferința”, a declarat Stoltenberg în timpul unei vizite în Norvegia.

„Nu avem indicații că președintele Putin și-a schimbat planurile și obiectivele în Ucraina. Așa încât este periculos să subestimăm Rusia”, a conchis secretarul general al NATO.

Declarația sa de atunci a venit în contextul incidentului de la Makiivka, unde trupele ruse au pierdut un număr însemnat de militari, după o lovitură efectuată de ucraineni cu sisteme HIMARS.

Radu Tudor: Rusia ar putea declanșa valul 2 al invaziei în Ucraina în următoarele 100 de zile 

Realizatorul TV și analistul militar Radu Tudor citează pe blogul său surse militare conform cărora, în ultimele 100 de zile, Rusia și Belarus au mobilizat un amplu dispozitiv cu trupe si tehnică de luptă la granița cu Ucraina.

Moscova a trimis zeci de garnituri de tren cu tancuri, blindate și artilerie, sub pretextul unor „exerciții militare comune cu Belarus”.

„O țară în război nu are nici resurse, nici timp pentru exerciții. Este vorba despre o mobilizare de război, care anunță ofensiva Moscovei asupra Kievului. Potrivit specialiștilor militari, dispozitivul militar de invazie seamănă cu cel pregătit de Putin înainte de 24 februarie 2022, data declanșării invaziei în Ucraina.

Văzând aceste evidențe și monitorizând prin satelit toate mișcările de la frontiera Ucraina – Belarus, liderii occidentali au fost informați de serviciile militare de specialitate în ceea ce privește anticiparea unui val 2 al invaziei rusești.

Acesta ar putea avea loc în următoarele 100 de zile”, a scris Radu Tudor.

El a amintit, în context, faptul că SUA și Germania au decis să trimită Ucrainei vehicule blindate pentru transportul infanteriștilor pe câmpul de luptă, ceea ce, în opinia analistului, reprezintă încă o dovadă indirectă a faptului că aliații anticipează planurile lui Putin de a escalada conflictul.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *