Șeful Poliției va fi numit de ministrul de interne. Legea Poliției va ajunge la Președintele României

Șeful Poliției va fi numit de ministrul de interne și nu de prim-ministru, așa cum se prevede în actele normative în acest moment. Legea de organizare a Poliției a fost modificată în Senat, care este for decizional, ceea ce înseamnă că va merge la promulgare la Președintele României.

Propunerea de modificare a Legii Legii 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române aparține senatorului PSD Tit-Liviu Brăiloiu. Forma actuală a legii prevede că șeful Inspectoratului General al Poliției este numit de premier la propunerea ministrului de Interne.

Mai exact, prin modificarea art. 8 de către Senat, actul normativ prevede că „Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general, numit de ministrul Afacerilor Interne”.

Propunerea legislativă mai stabileşte că „în cazul instituirii stării de urgenţă ori al unor situaţii excepţionale în care este afectată grav ordinea publică, coordonarea aplicării măsurilor dispuse prin decret revine IGPR”, iar în stare de urgenţă „Poliţia locală, în totalitate sau numai în anumite unităţi administrativ-teritoriale, îşi va desfăşura activitatea în subordinea IGPR”.

Camera Deputaţilor a respins propunerea legislativă pe 27 noiembrie 2019, dar Senatul a adoptat-o, marţi, cu 91 de voturi „pentru” şi 43 „împotrivă”.

Şedinţa de plen de marţi s-a desfăşurat cu o prezenţă restrânsă în sală, majoritatea senatorilor lucrând de la distanţă.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Reacția lui Sorin Grindeanu după ce George Simion a spus că ar intra la guvernare cu PSD

Întrebat dacă PSD ar putea forma un Guvern cu...

Senatul se reunește miercuri în sesiune extraordinară pentru modificarea pensiilor magistraților

Parlamentul întrerupe vacanța legislativă pentru a dezbate mai multe...

Măsură fără precedent în spionajul american: 37 de agenți și-au pierdut autorizațiile de securitate la indicația lui Trump

Directorul Serviciului Național de Informații, Tulsi Gabbard, a dispus...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine