vineri, octombrie 2, 2026
17.7 C
București

Senatorul POT, cunoscut pentru gafele din CV și dosarele penale, a trecut la PSD

Senatorul Paul Ciprian Pintea, ales pe listele POT și devenit cunoscut după ce a menționat în CV că urmează cursuri la Academic Singles – un site de matrimoniale – s-a afiliat grupului parlamentar PSD. El se află printre cei 10 parlamentari care au trecut, miercuri, 4 iunie, de la partidele SOS și POT la social-democrați.

Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a declarat pentru Agerpres că afilierea acestor parlamentari confirmă că PSD rămâne „un factor de echilibru în politica românească”.

Printre deputații care s-au alăturat se numără Alexandrin Moiseev, Iosif-Florin Jianu, Ekaterina-Maria Szoke, Ștefan-Alexandru Băișanu, Andrei Cosmin (toți aleși pe listele SOS), precum și Dorin Popa și Lucian-Nicolae Andrușcă (aleși pe listele POT). Ceilalți doi senatori sunt Olga Onea și Ionel Carp (SOS).

Totuși, filiala PSD Sălaj a ținut să sublinieze că senatorul Pintea nu este membru al partidului, ci doar s-a afiliat grupului parlamentar.

„Afilierea sa la grupul senatorilor PSD înseamnă că va susţine proiectele acestei formaţiuni politice respectiv ale alianţei aflate la guvernare, fără ca acest lucru să implice o apartenenţă la PSD”, a transmis organizația într-o postare pe Facebook.

Reacțiile nu au întârziat să apară. Senatorul PSD Titus Corlățean a criticat public decizia conducerii partidului de a primi traseiști din formațiuni minore, susținând că prin astfel de mișcări „s-a depășit linia roșie”.

„Fac politică de 24 de ani, înțeleg foarte multe, chiar și unele compromisuri… Dar refuz să fiu umilit! Mă voi opune categoric unei astfel de direcții. Și știu că nu voi fi singur!”, a transmis Corlățean într-o postare pe Facebook, făcând apel la conducerea PSD să „se trezească, până nu moare acest partid fundamental pentru România”.

Ultimele știri

Putin recunoaște superioritatea militară a NATO. Rusia ar înfrunta un adversar „de peste două ori mai numeros”

Putin admite că Rusia nu ar putea contracara singură o agresiune NATO și acuză Europa de retorică agresivă.

Moșteanu, fost ministru USR la Apărare, manager la un club de biliard înainte, mesaj agramat pe rețelele sociale. Oamenii l-au „taxat” în comentarii

Ionuț Moșteanu, fost ministru USR al Apărării, a scris o propoziție cu acord greșit pe Facebook. Internauții l-au ironizat imediat.

Călin Georgescu e închis cu trei traficanți de droguri: Unul din ei e membru al mafiei albaneze

Călin Georgescu stă în Arestul Central alături de trei bărbați acuzați de trafic de droguri, unul legat de mafia albaneză.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine