sâmbătă, octombrie 10, 2026
21 C
București

Serghei Lavrov: Pericolul unui al treilea război mondial este „real” și „nu poate fi subestimat”

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a asigurat luni că Rusia va continua negocierile de pace cu Ucraina şi a avertizat asupra pericolului real al unui război mondial, transmite AFP.

„Bunăvoinţa are limitele ei. Şi dacă nu este reciprocă, nu contribuie la procesul de negociere”, a spus Lavrov, citat de agenţiile ruse de presă. „Dar continuăm să purtăm negocieri cu echipa delegată de (preşedintele Volodimir) Zelenski, iar aceste contacte vor continua”, a spus Lavrov.

Serghei Lavrov l-a acuzat pe preşedintele ucrainean că se preface că negociază: „Este un actor bun (…), dacă te uiţi cu atenţie şi citeşti cu atenţie ce spune, vei găsi acolo o mie de contradicţii”, a spus şeful diplomaţiei ruse.

În acest context de tensiuni fără precedent între Rusia şi Occident din cauza ofensivei ruse, Serghei Lavrov a avertizat în legătură cu pericolul real al unui al treilea război mondial. „Pericolul este grav, este real, nu poate fi subestimat”, a spus ministrul rus, citat de Interfax.

În ceea ce priveşte conflictul din Ucraina, ministrul rus de externe s-a declarat încrezător că „totul se va încheia, desigur, cu semnarea unui acord”. „Dar termenii acestui acord vor depinde de situaţia luptelor de pe teren când acest acord va deveni realitate”.

Livrările de armament occidental către Ucraina înseamnă că alianţa NATO este „în esenţă implicată în război cu Rusia”, iar Moscova consideră aceste arme ca fiind ţinte legitime, a spus ministrul rus de externe Serghei Lavrov într-un interviu difuzat luni seara, relatează Reuters.

„Aceste arme vor fi o ţintă legitimă pentru acţiunea militară a Rusiei în contextul operaţiunii speciale”, numele dat de Kremlin războiului din Ucraina, a spus Serghei Lavrov într-un interviu pentru televiziunea de stat postat pe site-ul ministerului de externe.

„Au fost vizate instalaţiile de depozitare din vestul Ucrainei de mai multe ori (de către forţele ruse). Cum poate fi altfel?” a continuat Serghei Lavrov.

Ultimele știri

Cristina Trăilă, inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Acuzațiile formulate la DNA

Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului, a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos, acuzată de DNA de trafic de influență.

Laura Gherasim respinge acuzațiile din scandalul Simion-Bogos. Vorbește despre o încercare de destabilizare a statului

Laura Gherasim vorbește despre o încercare de compromitere a Comisiei de abuzuri în scandalul Simion-Bogos. Simion neagă interceptările la TVR 1.

George Simion, interviu cu Mario Nawfal. Cum a explicat arestarea lui Călin Georgescu

Simion spune că se încearcă destabilizarea relației sale cu Georgescu și anunță procedurile de suspendare a lui Nicușor Dan.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine