joi, septembrie 18, 2025
18.7 C
București

Sfânta Împărtășanie poate fi amânată pentru ca bisericile să fie redeschise. Patriarhul Daniel va lua o decizie

Sfânta Împărtășanie ar putea fi amânată pentru ca bisericile să fie redeschise publicului, în condiții speciale însă. Patriarhul Daniel se consultă cu membrii Sfântului Sinod, urmând a lua o decizie cu privire la activitățile religioase. Guvernul nu acceptă sub nici o formă împărtășirea credincioșilor cu aceeași linguriță, cum este tradiția de secole a Bisericii, iar BOR refuză soluția linguriței de unică folosință sau cea adusă de acasă de credincioși.

Bisericile ar putea fi redeschise de la data de 15 mai numai dacă slujbele se pot desfășura în exterior, cu participarea credincioșilor. În caz contrar ele vor rămâne închise publicului, a precizat luni seară premierul Ludovic Orban. Discuții pe această temă între BOR și reprezentanții Executivului au loc în prezent, dar este exclusă Sfânta Împărtășanie prin metoda clasică. În acest condiții, cum Biserica nu vrea să facă compromisuri, doar acest serviciu religios ar putea fi amânat, potrivit Știri pe Surse.

Patriarhul Daniel le-a cerut mitropoliților, arhiepiscopilor și episcopilor să-i comunice dacă sunt de acord ca Biserica Ortodoxă să accepte amânarea administrării Sfintei Împărtășanii în această primă etapă a relaxării restricțiilor. Noile condiții de redeschidere ale bisericilor ar fi ca administrarea Sfintei Împărtășanii să nu se mai facă la Sfânta Liturghie, iar slujbele să fie ținute în curte.

Scrisoarea Patriarhului Daniel către supuși

„După cum vă este cunoscut, pentru teologul ortodox, și pentru creștinul ortodox practicant, împărtășirea cu aceeași linguriță euharistică nu este sursă de contaminare, însă pentru epidemiologii de astăzi, care propun reguli și restricții multe în caz de pandemie, lingurița euharistică este o mare problemă, fiind în opinia lor sursă de contaminare.

De aceea, sunteți solicitat ca astăzi,… până la ora 20, să transmiteți Patriarhiei Române, pe adresa electronică a Cancelariei Sfântului Sinod, răspunsul pozitiv sau negativ la următoarea propunere:

Împărtășirea euharistică a credincioșilor la Sfânta Liturghie cu aceeași linguriță, deși nu este reglementată canonic de vreun Sinod Ortodox, totuși, în Ortodoxie, aceasta este o practică de aproape nouă secole. Prin urmare, această practică nu poate fi schimbată nici în timp de pandemie, chiar dacă medicii epidemiologi cer această schimbare, ca o condiție pentru a permite participarea și împărtășirea credincioșilor mireni la Sfânta Liturghie. În acest caz, se va solicita autorităților de Stat să permită doar participarea la Sfânta Liturghie, iar împărtășirea lor comună cu Sfânta Euharistie să fie hotărâtă la o dată ulterioară, după 1 iunie 2020, în consens cu celelalte Biserici Ortodoxe.

De răspunsul primit astăzi de la ierarhii Sfântului Sinod depinde mâine poziția Bisericii noastre în relație cu autoritățile de Stat care pot permite sau nu participarea credincioșilor la Sfânta Liturghie, după data de 15 mai 2020.

Cu binecuvântare și dragoste în Hristos,

Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anunțul Primăriei Sectorului 4 după descoperirea construcției vechi de sub Planșeul Unirii. Au intervenit arheologii

Arheologii intervin în lucrările de la Planșeul Unirii din...

Rareș Lazăr, de la “România în Acțiune” la Primăria Capitalei: O nouă candidatură intră în cursă

Scena politică a Bucureștiului se agită odată cu anunțul...

Putin continuă războiul în Ucraina: Demisia lui Dmitri Kozak, un semnal clar al refuzului de pace, conform ISW

Vladimir Putin pare hotărât să prelungească conflictul din Ucraina,...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine