miercuri, septembrie 23, 2026
12.2 C
București

Simion dezvăluie primul lider mondial pe care îl va contacta dacă va câștiga președinția: e peste ocean

George Simion, candidatul AUR care va intra în turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai, a dezvăluit care va fi prima personalitate internațională pe care o va contacta în cazul unei victorii electorale.

Întrebat în cadrul unui interviu despre primul lider internațional pe care l-ar suna dacă ar câștiga președinția, Simion a răspuns fără ezitare: “Secretarul de stat al Statelor Unite, Marco Rubio.” El și-a explicat alegerea subliniind importanța pe care o acordă relațiilor transatlantice: “Pentru că suntem singurii care pun preț pe relația specială și pe parteneriatul strategic pe care îl avem cu Statele Unite”, a declarat liderul AUR, conform B1TV.

În cadrul aceluiași interviu, Simion a ținut să clarifice poziția sa față de sistemul democratic, respingând asocierea cu ideile lui Călin Georgescu privind desființarea partidelor politice. “Nu vrea nimeni să interzică partidele politice în România. Eu am pornit un partid politic de la zero și suntem principala forță politică și sunt garantul respectării democrației. De aceea sunt aici”, a afirmat candidatul AUR.

Cu toate acestea, Simion a reconfirmat intenția de a-l include pe Călin Georgescu în viitoarea conducere a țării, dacă va câștiga alegerile: “Am spus că, dacă este voința românilor și dacă românii merg la vot și decid asta, Călin Georgescu trebuie să facă parte din conducerea acestei țări. Care este formula, vom vedea. Trebuie să o accepte și domnul Georgescu.”

În ceea ce privește sprijinul politic pentru turul doi, liderul AUR a respins categoric orice asociere cu figuri politice controversate: “Nu îmi doresc susținerea nici a domnului Ponta, nici a domnului Ciolacu, nici a domnului Predoiu, care, acum câteva zile, îl hulea pe Nicușor Dan, iar acum, chipurile, îl susține. Nu doresc asocierea cu acești domni. Eu lupt pentru votul românilor și doar românii vor decide cine este președinte, după 18 mai.”

 

Ultimele știri

Anamaria Gavrilă îi acuză pe liderii care îl susțin pe Georgescu. „Petreceau cu lăutarii în timp ce el era în arest”

Președinta POT îi acuză pe liderii care îl susțin pe Georgescu că petreceau cu lăutarii cât timp acesta era reținut de DIICOT.

AUR nu respinge o discuție cu PSD. Peiu pune o condiție clară lui Grindeanu

Petrișor Peiu spune că AUR ar discuta cu PSD despre o majoritate, dar negocierile trebuie făcute înainte de consultările de la Cotroceni.

Marius Tucă vorbește despre „dosar la comandă” în cazul lui Georgescu. „Statul român este un grup infracțional organizat”

Marius Tucă susține că dosarul lui Călin Georgescu ar fi „făcut la comandă” de „sistem”, pentru a-l împiedica să mai candideze.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine