Simion Hâncescu, unul dintre sindicaliștii care au organizat greva profesorilor, a răbufnit când a fost îngrebat cât va mai dura protestul, care pune în pericol încheierea mediilor elevilor și examenele naționale. „În mintea unora, profesorii ar trebui să protesteze în august, când e vacanță. Uite, protestăm acum, că a ajuns cuţitul la os şi chiar ne-au luat de proşti” spune Hăncescu, care consideră că sunt bani la buget din care să fie plătiți profesorii.
Isimion Hăncescu a mai afirmat că profesorilor le-a ajuns cuțitul la os, că s-au săturat să fie umiliți, așa că nici nu mai contează o eventuală furie în societate pe care ar putea-o declanșa acțiunea lor de protest. Iar bani sunt: „Ca să fie clar, bani sunt în România, dar nu sunt corect distribuiţi, să facă nişte calcule pe nişte domenii, sunt domenii cu o armată de oameni”, a spus liderul de sindicat, citat de B1TV.
Însă deocamdată Guvernul n-a venit cu nicio variantă acceptabilă pentru cadrele didactice, a precizat el: „Mai fac nişte calcule şi vedem cu ce variantă mai pot veni”.
Întrebat dacă există riscul ca greva să dureze mai multe săptămâni, acesta a răspuns: „Nu este exclus, dacă guvernul vine cu astfel de propuneri aşa cum s-a întâmplat până acum, este evident că riscul este major şi este într-adevăr într-un moment nedorit. Sunt şi unii care au sugerat să protestăm în vacanţă. În mintea unora, să protestăm în iulie, august, când lumea e în concediu. Uite, protestăm acum pentru că a ajuns cuţitul la os şi chiar ne-au luat de proşti, vă spun cu toată răspunderea”.
E posibil ca examenele să fie amânate
De asemenea, întrebat despre riscul ca examenele finale să fie amânate, Hăncescu a spus: „Din păcate e posibil, totul depinde de Guvern”.
„Noi avem un mandat foarte clar şi îl repet, dacă Guvernul va veni cu un act normativ prin care să acorde o mărire în avans, care să acopere rata inflaţiei şi în acel act normativ să scrie negru pe alb ceea ce au scos din legea educaţiei, şi anume grila de salarizare se va construi pornind de la principiul că profesorul debutant va avea salariul mediu pe economie, nu se va opri nimic”, a mai declarata Simion Hăncescu.
Liderul FSLI a comentat şi un posibil val de ură, în urma grevei generale a profesorilor: „La cât de umiliţi am fost şi cât de batjocoriţi, cred că nu mai contează”.