Simona Bucura Oprescu şi Marcel Boloş se contrazic pe veniturile românilor. Mai cresc sau nu pensiile şi salariile?

Apare o controversă, după ce doi miniștri vin cu anunțuri diferite despre salarii și pensii.

Salariul minim, pe de o parte, ne spune ministrul Muncii că va crește la 3.700 lei brut de la 1 iulie.

De cealaltă parte, ministrul Finanțelor vine cu o declarație care ar trebui să pună frână acestor creşteri.

Comisia Europeană, de altfel, ne cere și mai multe măsuri fiscale decât cele implementate până acum.

“Sigur, am avut la finalul anului trecut, în toamna anului trecut o întâlnire în Consiliul Național Tripartit.

Aici, orientarea pe care o au cele trei părți – reprezentanții confederațiilor sindicale, reprezentanții patronatelor și reprezentanții Executivului și Executivul – este aceea ca începând cu 1 iulie 2024 să avem o valoare de 3.700 lei a salariului minim”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloş, anunță că cei de la Comisia Europeană așteaptă și alte măsuri fiscale față de cele care deja au fost implementate.

Ba mai mult, până să ajungem să facem toate creșterile cu pensii și salarii, trebuie să fie și o analiză pe impactul bugetar.

“Comisia, în continuare, solicită ca aceste măsuri să nu se oprească la cele pe care deja le avem aprobate.

Nu se pune problema anului 2024 sub nicio formă pentru a avea modificări privind sistemul de impozite și taxe.

Ultimele știri

Ce spune Nicușor Dan despre recesiunea tehnică

Președintele Nicușor Dan a reacționat după anunțul INS privind...

Ciolacu: „Dacă PSD iese din guvern, ne ducem către alegeri anticipate/ Lucrurile duc spre ruperea coaliției”

Fostul premier Marcel Ciolacu trage un semnal de alarmă...

România și Europa în fața unei crize demografice. Vârsta medie și „depopularea regională” la noi

Populația Uniunii Europene îmbătrânește rapid, vârsta medie ajungând la...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine