joi, octombrie 8, 2026
26.1 C
București

Managerul unui spital, declarații șocante: „Nu avem deloc un sistem medical”

Sistemul medical pur și simplu nu există spune Alexandru Calancea, managerul spitalului din Suceava. Valul patru al pandemiei de coronavirus a prins autoritățile la fel de nepregătite precum primul val, în condițiile în care sistemul medical românesc pur și simplu nu există, consideră managerul spitalului Judeţean Suceava, medicul Alexandru Calancea.

Managerul spitalului din Suceava participă la Convenţia Română a Spitalelor, care se desfăşoară în perioada 23 -24 septembrie în Capitală.

Alexandru Calancea a declarat joi că valul patru al pandemiei i-a prins pe români la fel de nepregătiţi ca primul val.

„Nu avem un sistem medical, nu vorbim că este performant sau nu, eu spun că nu avem deloc un sistem medical”, a declarat Calancea, potrivit RFI, citat de Digi24.

„Această pandemie ne-a arătat deficienţele majore, le ştiam, dar probabil că le acoperam sau nu le recunoşteam, dar le-am văzut cu toţii”, a arătat Alexandru Calancea.

„După ce depășim și acest val, avem speranța că sfârșitul de pandemie, care va fi undeva pentru 2022, să fie cât mai rapid și să ajungă cât mai repede și la noi” , a spus secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu.

Medicul le-a transmis managerilor prezenți la eveniment să se implice în campania de vaccinare, să se organizeze astfel încât să facă vaccinarea o soluție și o alegere ușoară.

Ultimele știri

Ce poți face dacă ți se pare că plătești prea mult la întreținere. Ce documente ai dreptul să ceri administratorului

Avocatul Gelu Pușcaș explică ce poate face un proprietar care crede că plătește prea mult la întreținere și ce acte poate cere.

Impozitele pe case ar putea crește de 4-5 ori din 2027. Un primar PNL avertizează asupra unui „haos” iminent

Un primar PNL avertizează că impozitele pe locuințe ar putea crește de 4-5 ori din 2027, din cauza recalculării impuse prin PNRR.

Victoria Stoiciu propune dezincriminarea drogurilor pentru consum propriu. Proiectul controversat transformă pedeapsa cu închisoarea în amendă

Victoria Stoiciu a depus un proiect prin care deținerea de droguri pentru consum propriu ar deveni contravenție, nu infracțiune, sancționată cu amendă.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine