Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, califică drept „imbecile” ideile conform cărora accesul copiilor în grădiniţe sau al elevilor în şcoli să se facă doar dacă aceştia sunt testaţi pentru COVID.
„Idei pe care îndrăznesc să le calific, cu toată răspunderea, nu am uitat ce sunt, drept imbecile, prin care se propune – şi mă refer la colegi din presă, nu la altcineva – prin care se propune limitarea accesului la educaţie prin verificarea testării obligatorii, adică un fel de certificat verde pentru copii, spune Sorin Cîmpeanu.
„Să poată merge la grădiniţă şi pentru elevi să meargă la şcoală, prin care se propune ceea ce poţi obliga doar într-o dictatură şi nu într-un stat democratic, o persoană, care nu are nu în fişa postului, care este cadru didactic, profesor de limba română, dacă vrea – şi în 467 de şcoli au vrut, plus alte 216 şcoli în care se asigură testarea integral în şcoală, în 467 de şcoli au decis să aibă un sistem mixt, în funcţie de vârsta copiilor să testeze în şcoală sau acasă (…), în marea majoritate a şcolilor au decis că nu testează în şcoală – îi apreciez pe cei care au decis să se implice, dar nu îi pot condamna pe cei care au decis să nu se implice”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, luni seară, la Antena 3.
Potrivit Ministerului Educaţiei, astăzi până la ora 19.00, în urma utilizării testelor rapide antigen non invazive efectuate din proba de salivă, au fost raportate 86 de cazuri detectate pozitiv.
Întrebat care este procedura pentru aceste 86 de persoane şi ce se întâmplă cu clasele respective, ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a precizat:
„Trebuie să fie confirmate sau infirmate printr-un test PCR sau un test antigen rapid. DSP-urile administrează aceste teste celor care au raportat pozitiv pentru testul pe bază de salivă. Cred că sunt 86 de copii care pe baza acestor teste au șansa să primească un tratament adecvat înainte de a dezvolta o formă mai gravă”, a spus Sorin Cîmpeanu.