miercuri, octombrie 14, 2026
13.1 C
București

Spitalul modular din Pipera de 5 milioane de euro a ajuns o ruină. Hoții au furat aproape toate dotările medicale și cele 250 de aparate de aer condiționat

Spitalul modular din Pipera, ridicat de Primăria Capitalei în plină pandemie de COVID-19 cu peste 5 milioane de euro, a fost lăsat în paragină și devastat de hoți. Construcția nu a avut pază, iar echipamentele medicale, mobilierul și aproape toate cele 250 de aparate de aer condiționat ar fi dispărut, conform TVR.

Clădirea, folosită doar câteva luni după ridicare, a ajuns astăzi o ruină. Lipsa oricărui sistem de pază sau de monitorizare video a transformat spitalul într-o țintă ușoară pentru hoți.

Potrivit TVR, infractorii au pătruns în interior inclusiv prin acoperiș. Tot ce nu au reușit să fure a fost distrus la fața locului, inclusiv instalațiile electrice.

O investiție din vremea pandemiei

Spitalul modular a fost construit în 2020, în timpul mandatului Gabrielei Firea, prin transformarea unor construcții provizorii. Acestea fuseseră inițial gândite pentru organizarea șantierului Spitalului Metropolitan.

Primăria Capitalei a transmis, într-un răspuns pentru Știrile TVR, că cele 250 de containere aparțin Companiei Municipale Consolidări SA, aflată acum în faliment. Un prim lichidator judiciar a fost numit în 2021, iar din 2023 responsabilitatea a trecut la SIOMAX SRL, firmă care are obligația de a conserva bunurile și de a preveni degradarea lor. Primăria se află, de altfel, într-un litigiu cu această companie încă din 2021.

Paza a fost retrasă

Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, susține că unitatea medicală a avut pază la început, însă aceasta a fost ulterior desființată.

„A avut pază la început, după care s-a renunțat și la pază. Primăria Capitalei nu a mai avut grijă ca acel spital modular să fie măcar întreținut sau refolosit la altceva, dată altă utilizare”, spune Vasile Barbu.

Primăria Capitalei a precizat că, după ce au fost descoperite actele de vandalism și degradările, a fost pornită o procedură oficială de constatare. Aceasta a avut loc la începutul lunii, cu participarea unui executor judecătoresc.

Ultimele știri

Ajutor de încălzire din noiembrie 2026. Cine poate cere bani de la stat pentru facturi

Românii cu venituri mici pot cere din octombrie ajutor de încălzire pentru sezonul 2026-2027. Vezi plafoanele de venit și sumele acordate.

Victor Ponta îl îndeamnă pe Nicușor Dan să meargă în Arabia Saudită. Spune că ar fi o premieră istorică pentru România

Victor Ponta îi cere lui Nicușor Dan să meargă la summitul UE–GCC din Arabia Saudită, numind-o o oportunitate istorică pentru România.

Ilie Bolojan propune un acord bilateral cu Luca Niculescu. PNL rămâne în opoziție, dar condiționează sprijinul de austeritate

PNL ia în calcul un acord bilateral cu premierul Niculescu, condiționat de continuarea austerității, fără a intra la guvernare.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine