luni, aprilie 13, 2026
7.9 C
București

Spitalul Militar modernizat de Compania Națională de Investiții! Se construiește secție de oncologie

Compania Națională de Investiții urmează să modernizeze și să extindă Secția de Radioterapie din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” Bucureşti. Investiția se ridică la aproape 10 milioane de euro.

Investiția presupune construirea unei noi clădiri pentru Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” Bucureşti, dotată cu echipamente de înaltă performanţă pentru radioterapie şi tratament pentru leziuni canceroase, cu un număr estimat de pacienţi care vor putea fi trataţi zilnic de 80 de persoane pentru fiecare aparat. În cadrul pavilionului H5, destinat Secției de Radioterapie se va construi o clădire destinată instalării unui accelerator linear medical cu energii fotonice de 10MV, dotat cu colimator multilamelar şi sistem de imagerie MV, kV, CBCT, care va asigura tratamente de înaltă performanţă. Suprafaţa totală construită va fi de 493,5 mp, iar regimul de înălţime propus este format din subsol tehnic şi demisol.

Valoarea totală a investiției este de 47,5 milioane de lei, cu TVA, adică 9,7 milioane de euro. Finanțarea se va face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din venituri proprii ale Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“ Bucureşti, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite. Durata pentru realizarea investiției este de 15 luni, din acestea 3 luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuția lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 5 ani. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 3 octombrie 2022.

Ultimele știri

“O nouă Gaza?” – Amenințarea care divide Europa: Spania, primul stat care forțează mâna UE împotriva Israelului

Pedro Sánchez, președintele guvernului spaniol, a solicitat suspendarea acordului...

După 21 de ore de negocieri, JD Vance a părăsit Pakistanul și anunță o veste foarte proastă

Negocierile intense dintre SUA și Iran nu au dus...

Alegeri în Ungaria – Budapesta votează masiv. Prezența la vot doboară recorduri

Alegătorii maghiari votează masiv iar prezența la vot în Budapesta,...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine