vineri, septembrie 19, 2025
14 C
București

Stenograme de pe grupul de WhatsApp al afacerii măştilor în care era implicat şi Victor Piţurcă

Audierile continuă şi apar stenograme ale discuţiilor dintre membrii reţelei din dosarul măştilor. Îşi făcuseră un grup de Whatsapp pe care au discutat toate detaliile afacerii şi au împărţit între ei fiecare bănuţ. Potrivit procurorilor, aceaste discuţii ar fi dovada că toţi ştiau în ce sunt implicaţi, scrie Antena 3 CNN.

Victor Piţurcă a făcut spectacol în faţa secţiei de poliţie unde a venit să dea cu subsemnatul, fiind sub control judiciar. Acesta susţine că nici el, nici fiul său, nu au vândut vreodată vreo mască şi că nu are nicio emoţie în privinţa acuzaţiilor care i se aduc.

Oficial, bazele afacerii ilegale au fost puse pe 10 aprilie 2020. Atunci, la sediul Romarm, a avut loc o primă întâlnire între şeful instituţiei, Gabriel Ţuţu şi Victor Piţurcă. La discuţii a participat, spun procurorii, şi prietenul lor comun Andrei Alexandru Hudea, dar şi fiul lui Piţurcă, prin firma căruia urmau să fie făcute tranzacţiile.

În peisaj a apărut apoi şi Ionel Neacşu. Contractul de furnizare a măştilor medicale a fost încheiat între firma deţinută de tatăl său şi Ministerul Apărării Naţionale

Până la furnizare, a fost nevoie de importarea lor din China. Aici a intrat pe fir o societate italiană controlată de fraţii Barsanti. Întâlnirea de pe 10 aprilie, a fost stabilită cu 3 zile înainte.

Stenogramele din referatul procurorilor DNA arată că atunci, Andrei Hudea, care pare să fie firul de legătură între toţi cei implicaţi, a avut o discuţie în contradictoriu cu Riccardo Barsanti legată de modul în care va fi împărţit profitul.

 

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Kelemen Hunor îi cere lui Ilie Bolojan să nu se mai opună plafonării prețurilor: „Oamenii trebuie să simtă că-s protejați”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, într-un interviu pentru...

În august, prețurile unor produse au crescut mai mult decât mărirea TVA, spune Consiliul Concurenței

O serie de produse au înregistrat în august față...

Olguța Vasilescu, după consultările privind reforma administrației locale: Ministerul Dezvoltării propune reducerea a 13.000 de posturi

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat miercuri, după...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine