miercuri, septembrie 30, 2026
18.4 C
București

Tribunalul a respins suspendarea stării de alertă în Sectorul 1. Cine a cerut-o

Suspendarea stării de alertă în Sectorul 1 nu va fi posibilă, după ce joi, Tribunalul București a respins cererea înaintată de PSD.

PSD a contestat în instanță starea de alertă din sector, însă o instanță a Tribunalul București a respins, în cursul zilei de joi, cererea.

Tribunalul București a respins cerea PSD pentru suspendarea stării de alertă în Sectorul 1 din Sectorul 1.

„Respinge cererea de suspendare. Respinge excepția lipsei de interes ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Sectorului 1 Bucureşti ca neîntemeiată.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Sectorului 1 Bucureşti. Respinge acţiunea faţă de pârâta Primăria Sectorului 1 Bucureşti ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. Respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi fiscală”, se precizează în decizia tribunalului, arată B1TV

Pe 23 iulie, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Sector 1 a primit acordul prefectului Capitalei și a declarat stare de alertă în Sectorul 1, din cauza situației deșeurilor, neridicate de săptămâni întregi de pe străzi. Decizia a fost luată pentru o perioadă de 30 de zile.

Starea de alertă din Sectorul 1 a fost decisă din cauza situației critice generată de reridicarea deșeurilor din sector.

Ultimele știri

SUA au livrat primele vehicule amfibii de asalt AAV către România, „în continuarea unui parteneriat strategic care aduce rezultate concrete”

SUA a livrat României primele nouă vehicule amfibii de asalt AAV, ajunse la Babadag, pentru întărirea securității NATO la Marea Neagră.

Sorin Grindeanu: „Ilie Bolojan suferă că nu e președintele României. Dacă plecăm de aici ne explicăm anumite mutări”

Sorin Grindeanu îl acuză pe Ilie Bolojan că își construiește imaginea pentru o candidatură la prezidențialele din 2030.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine