aca

Talibanii din Afganistan sunt „îngrijorați pentru Andrew Tate” și „se întreabă de ce nu este încă liber”, a declarat Sameera Khan, fostă Miss New Jersey, care activează în prezent ca jurnalistă și îl susține pe milionarul reținut în România.

Aceștia foloseau metoda „loverboy” pentru a racola tinere, pentru exploatare sexuală.

Jurnalista Sameera Khan susține că a participat la „o discuție pe Twitter cu talibanii afgani”, unde „s-a discutat despre reținerea lui Andrew Tate”, influencer-ul americano-britanic reținut în România, în 29 decembrie, alături de fratele său și două românce.

Presa străină scrie că frații Tate ar fi obligat șase tinere să producă materiale pornografice, folosindu-se inclusiv de acte de violență fizică și tortură psihică. Mai mult, unul dintre frații Tate a fost acuzat și de viol.

Andrew Tate s-a convertit la islam?

Sâmbătă, Khan a scris: „Găzduim un chat Twitter cu talibanii afgani despre reținerea lui Andrew Tate. Ei sunt îngrjorați cu privire la Andrew Tate și ne întreabă de ce nu a fost încă eliberat. Talibanii spun că occidentalii au nevoie de Tate, deoarece suntem oprimați de feministe”.

Într-un mesaj separat, aceasta a folosit hashtag-ul „#FREETOPG”, cerând eliberarea lui Tate, „TopG” fiind porecla influencer-ului.

Jurnalistul britanic Otto English a publicat un screenshot de pe Twitter, unde sunt afișate conturile participanților talibani: „Asta chiar s-a întâmplat”, a adăugat gazetarul.

În august 2021, talibanii au preluat controlul capitalei Kabul, după retragerea trupelor SUA, în urma a 20 de ani de insurgență.

Tate a spus, în noiembrie 2021, că s-a convertit la islam. Mărturisirea a fost făcută pe canalul de YouTube „One Islam Productions”, clipul respectiv adunând 1,5 milioane de vizualizări, scrie newsweek.com.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *