sâmbătă, februarie 7, 2026
1.9 C
București

Tancurile ucrainenilor se repară la Satu Mare. Nemții au construit un centru logistic pentru armament

Tancurile ucrainenilor vor fi reparate la Satu Mare. Producătorul german de armament Rheinmetall construiește în România, la Satu Mare, un centru de întreţinere pentru armele folosite de ucraineni.

„Rheinmetall e preocupată în cel mai înalt grad să asigure forţelor NATO şi Ucrainei cel mai bun sprijin posibil”, a transmis Armin Papperger, directorul companiei, potrivit Reuters, citat de B1TV.

Rheinmetall construieşte la Satu Mare un hub logistic şi de întreţinere a echipamentelor militare. Hub-ul ar urma să-și înceapă activitatea chiar luna aceasta. El va asigura service-ul armelor pe care le folosesc ucrainenii pentru a se apăra de invadatorii ruși.

Hub-ul „va juca un rol central în menţinerea stării de pregătire operaţională a sistemelor de luptă occidentale folosite în Ucraina şi asigurarea disponibilităţii sprijinului logistic”, a transmis un purtător de cuvânt al companiei.

Mai precis, centrul se va ocupa de întreţinerea obuzierelor, a tancurilor Leopard 2 şi Challenger, a vehiculelor de luptă Marder, a transportoarelor blindate Fuchs şi a camioanelor militare.

Un hub similar a fost înființat în iunie anul trecut, în Lituania, pentru întreținerea vehiculelor NATO din ţările baltice.

Ultimele știri

Pensia estimată după 23 de ani de cotizație. Cele mai populare 25 de meserii analizate

Gândul.ro a realizat un tabel cu pensiile estimate pentru...

Ciprian Ciucu avertizează: Bucureștiul intră în faliment. Bugetul minim necesar depășește 5,5 miliarde lei

Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a declarat că...

Ministrul Finanțelor răspunde cererilor UDMR privind reducerea taxelor și impozitelor locale, cerute de unele primării

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a dezvăluit că pachetul de...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine