Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a dezvăluit luni impactul financiar semnificativ al anulării zborurilor TAROM, cauzată de greva mascată a piloților. Compania aeriană națională se confruntă acum cu obligația de a achita despăgubiri în valoare de peste 2 milioane de euro.
„Toată această poveste de ieri costă peste 2 milioane de euro TAROM, din bugetul companiei,” a declarat Grindeanu. El a explicat că suma include atât rambursarea biletelor, cât și despăgubirile acordate pasagerilor afectați: „Pe de o parte, se despăgubesc toate biletele pe care oamenii le-au achiziționat. Apoi, în plus, trebuie să faci despăgubiri, între 200 și 600 de euro.”
Ministrul a subliniat gravitatea situației pentru TAROM: „Este o chestiune care nu a prins TAROM într-o situație foarte bună.”
Pentru a gestiona cererile de despăgubire, TAROM a creat o adresă de email dedicată: despagubire8iulie@tarom.ro. Pasagerii afectați sunt îndemnați să trimită informații precum numele, numărul de zbor, copia biletelor și dovezi ale cheltuielilor suplimentare suportate, trasnmite B1TV.
Compania oferă două opțiuni de compensare: bani sau vouchere electronice. Voucherele pot fi utilizate pentru achiziționarea de bilete TAROM în termen de un an de la emitere, în timp ce pentru compensația în bani, pasagerii trebuie să furnizeze detaliile bancare complete.
Conform reglementărilor în vigoare, compensațiile variază între 250 și 600 de euro, în funcție de distanța zborului anulat. TAROM menționează că valoarea compensației crește pentru cei care optează pentru vouchere.
Această situație vine într-un moment dificil pentru TAROM, punând presiune suplimentară pe finanțele companiei și afectând încrederea pasagerilor.