Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a declarat că, în cazul în care Curtea Constituțională a României (CCR) decide anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, un nou tur 1 ar putea avea loc pe 15 decembrie, iar turul 2 pe 29 decembrie 2024.
Declarația a fost făcută vineri dimineață, în cadrul unui interviu pentru Radio România Actualități, unde Greblă a explicat implicațiile posibilei decizii a CCR:
„Sperăm ca această acțiune (…) să fie finalizată cât mai repede, pentru ca rezultatele să fie comunicate Curții Constituționale, care va decide fie validarea, fie invalidarea scrutinului. În cazul invalidării, primul tur ar putea fi organizat pe 15 decembrie, iar al doilea pe 29 decembrie. Aceasta este însă o dată care ridică multe dificultăți legate de organizare, având în vedere perioada sărbătorilor” a declarat Toni Greblă, conform B1TV.
Impactul renumărării voturilor
Greblă a precizat că renumărarea voturilor, coordonată de Biroul Electoral Central (BEC), ar putea aduce modificări semnificative în ordinea candidaților, fapt care ar influența decizia CCR:
„Dacă frauda constatată este suficient de mare încât să schimbe ordinea competitorilor, CCR poate dispune invalidarea. Dacă există însă doar diferențe nesemnificative, care nu influențează major rezultatul, scrutinul poate fi validat.”
Acesta a explicat că o schimbare radicală a ordinii candidaților, precum trecerea unui competitor de pe primul loc pe o poziție inferioară, ar justifica anularea alegerilor.
Decizia finală a CCR este așteptată după finalizarea renumărării voturilor, care se apropie de încheiere în mai multe județe.