Fostul preşedinte Traian Băsescu apelează la o cale extraordinară de atac împotriva deciziei prin care instanța supremă a stabilit definitiv că a colaborat cu Securitatea comunistă.
Băsescu a formulat o cerere de revizuire a deciziei prin care i-a fost atribuit statutul de colaborator al fostei securități. Solicitarea de revizuire a fost făcută la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ şi fiscal, și are termen de judecată 21 octombrie.
Decizia definitivă a instanței și notele conspirative pe care le-ar fi dat Traian Băsescu
În 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis definitiv că fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, dând declarații sub numele conspirativ „Petrov”.
Fostul președinte a reacționat printr-un mesaj scurt, după decizia instanței, spunând că se va adresa Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu ar fi dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.
Din documentele depuse în instanţă de către CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.
Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.
„Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi dreptul la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice)”, arăta CNSAS.
Potrivit Consiliului, urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Băsescu faţă de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării.
Cum s-a apărat Traian Băsescu
În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Traian Băsescu a negat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi. „Avem puncte de vedere total diferite, eu şi CNSAS. Ne va împăca un al treilea, judecătorul”, a spus, atunci, Băsescu.
Traian Băsescu a precizat în sala de judecată că nu a ştiut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”.
„Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. (…) Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale”, s-a apărat el.
„Niciodată n-am știut că mi s-a dat un nume conspirativ. Abia când mi s-au dat cele două note, colonelul Tudor mi-a zis: Semnează Petrov. Niciodată nu mi s-a dat un nume conspirativ. Eu nu am știut că contrainformațiile militare reprezintă Securitatea. Eu abia dupa Revoluție am aflat de legatura contrainformațiilor militare. Am crezut că este un serviciu subordonat comandamentului forțelor navale, asa scrie și pe frontispiciu. Rapoartele mele au fost depuse la companie nu la Securitate și sunt semnate „Căpitan Traian Băsescu”. Daca eram colaborator, trebuiau semnate tot cu Petrov”, a mai spus Băsescu în fața instanței.
El a susținut că studenţii de la Secţia civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicţia de a lua legătura cu cetăţeni străini, de a avea relaţii cu aceştia în afara cadrului profesional. Acesta a amintit că vara, ca studenţi, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri dinCehoslovacia.
Ce drepturi a pierdut Traian Băsescu după decizia de colaborare cu fosta securitate
Conform Legii 406/2001, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi:
a) folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;
b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;
c) pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.
Potrivit modificărilor aduse în 2021 legii privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, o decizie definitivă de colaborare cu fosta securitate atrage pierderea tuturor acestor drepturi acordate pentru restul vieții.
Prin urmare, în urma deciziei definitive a instanței, Traian Băsescu a fost evacuat din vila de protocol din strada Gogol și rămas fără pază.