Traian Băsescu, despre numirile controversate de procurori: Klaus Iohannis și-a asumat întreaga responsabilitate. Fostul președinte al României a recunoscut că a făcut un troc politic pentru un procuror
Traian Băsescu, despre numirile controversate de procurori: Klaus Iohannis și-a asumat întreaga responsabilitate. Fostul președinte al României a recunoscut că a făcut un troc politic pentru un procuror

Traian Băsescu consideră că președintele Klaus Iohannis și-a asumat controverse publice atunci când a acceptat să numească în funcție procurori ”care au destule semne de întrebare asupra lor”, Fostul președinte al României a vorbit din poziția în care și el, timp de 10 ani cât a fost la Cotroceni, a făcut și el numiri discutabile ale unor magistrați. Ba, mai mult, Băsescu a recunoscut într-un caz că a făcut-o chiar pe criterii politice.

Traian Băsescu s-a referit la numirile pe care le-a făcut Iohannis joi, pentru conducerea PÎCCJ, DNA şi DIICOT, în special la procuroarele Gabriela Scutea și Giorgiana Hosu, potrivit Știri pe Surse.

„Problema doamnelor Scutea și Hosu nu ține de Secția de procurori a CSM, ci de asumarea de către președinte a unor candidați care au destule semne de întrebare asupra lor. Din momentul în care ministrul Justiției a trimis aceste propuneri cu probleme, și-a asumat responsabilitatea. Dar cea mai mare responsabilitate revine președintelui, care e de neconceput dacă n-ar fi avut o fișă cu întreaga activitate a celor două. Nu putea semna decretul fără să aibă toate informațiile. Deci președintele și-a asumat numirile. Legea îl face unic semnatar al decretului. Controversele publice sunt acum transferate la domnul Iohannis și cu asta basta”, a declarat fostul președinte, la B1 TV.

Traian Băsescu a comentat pe această temă și afirmaţiile fostului vicepremier Raluca Turcan, care amintea vineri că fostul preşedinte a numit-o pe Kovesi procuror general în 2009 în ciuda avizului negativ al CSM.

„Sunt surprins că mă citează doamna Turcan, dar mă citează greșit. Povestea cu Kovesi a fost în 2009, la al doilea mandat. Nu am luat atunci în considerare avizul negativ al CSM pentru că la primul mandat i-au dat aviz pozitiv. Atunci am suspectat acolo o posibilă supărare internă. Am considerat că e un aviz exagerat. Dacă o luam pe rezultate, eu n-aș fi numit-o niciodată pe Kovesi. Criteriile mi-au fost altele. Am zis să fie tânăr magistrat, să nu fie din establishmentul bucureștean. Era prea tânără să mă întreb dacă are zece mari dosare făcute. Avea vreo patru, la Sibiu”, a explicat Băsescu.

Traian Băsescu despre trocul politic cu PSD-ul

Fostul preşedinte recunoaşte şi că a făcut numiri de procurori în baza unui troc politic. S-a întâmplat în 2013, cu premierul Victor Ponta:

„Nițu a fost procuror general adjunct întâi cu doamna Kovesi, la al doilea mandat Kovesi nu l-a mai vrut adjunct, și a fost numit procuror general pe o negociere politică, bună, rea, așa a fost să fie atunci, între mine și Ponta. În mintea mea, atunci a fost să salvez ce se poate salva de PSD, încercând, eu zicând în mintea mea că salvez DNA și DIICOT. N-a fost să fie” a mai spus Traian Băsescu despre Kovesi.

Traian Băsescu a mai spus că decretele prezidențiale nu pot fi contestate în instanță, astfel că inițiativa Asociaţiei „Iniţiativa pentru Justiţie” care anunțase atacarea decretelor de numire pentru procurori este sortită eșecului.

„Mă tem că domnul procuror (Bogdan Pîrlog, n.r.) trebuie să mai citească. Decretele preşedintelui nu pot fi contestate”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *