Un deputat progresist a refuzat să participe la o ședință în Parlament din cauza crucii atârnate pe perete. Invocă „diversitatea”

În Germania, un deputat al Verzilor, Maik Aussendorf, a refuzat să participe la o întâlnire a comisiei economice din Bundestag, din cauza unui crucifix atârnat pe perete. Aussendorf, susținător al separării stricte între biserică și stat, a adresat o scrisoare președintei Bundestagului, Barbel Bas (SPD), prin care solicită ca ședințele comisiei să aibă loc în săli neutre din punct de vedere religios.

„Bundestagul ar trebui să fie un loc care reflectă diversitatea societății noastre, în care toți oamenii, indiferent de credință, au drepturi egale”, a afirmat deputatul. El consideră că prezența unui simbol religios contrazice principiul neutralității statului.

Cererea deputatului Verzilor a provocat reacții dure din partea CDU/CSU. Secretarul parlamentar Thorsten Frei a criticat poziția lui Aussendorf, acuzându-l că ignoră toleranța pe care Verzii o promovează. „Crucea este un simbol al identității noastre și nu exclude pe nimeni”, a declarat Frei, subliniind că în sala de ședințe a grupului lor, crucifixul este „nenegociabil” a spus el în cadrul evenimentului organizat. în sala grupului parlamentar al Uniunii Creștin-Democrate (CDU/CSU), potrivit Hotnews.

În Germania, dezbaterea privind prezența crucifixelor în spațiile publice a fost subiect de controversă și chiar de procese, atât în instanțele naționale, cât și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În 2011, CEDO a decis că prezența crucifixelor în sălile de clasă nu încalcă drepturile fundamentale, lăsând totuși libertatea statului de a decide în acest sens. Recent, Asociația pentru Libertatea Gândirii a contestat în instanță o reglementare care impune crucifixul în zonele de intrare ale instituțiilor din Bavaria, văzut ca un simbol al caracterului istoric al regiunii.

Ultimele știri

Veșminte scumpe pentru parohiile rurale: Un preot din Ivănești a cerut donații pentru protocol

O serie de nemulțumiri a izbucnit în cadrul Protopopiatului...

Operațiune de expulzare din Irlanda: 24 de români, trimiși înapoi în țară cu un avion închiriat de poliție

Autoritățile irlandeze au dispus, duminică, expulzarea a 24 de...

Prima demisie din PNL înainte de votul noului guvern Niculescu. „PNL a decis să meargă în opoziție”

Cristina Ancuța Pocora și-a anunțat demisia din funcția de...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine