img

Un bărbat din Ilfov s-a baricadat în casă, cu fetița sa de cinci ani, după ce și-a agresat soția și a dat-o afară din locuință. Tatăl amenință că își va omorî copilul.

Bărbatul a arătat butelia cu care vrea să arunce casa în aer și un cuțit pe masă. Sursele Antena 3 CNN spun că acesta ar fi cerut un singur lucru: să plece Poliția. Între timp, și șeful IPJ Ilfov, Perșinaru Cristian, a ajuns la fața locului.

Update 22:30 Bărbatul are în jur de 45 de ani, iar vecinii spun că este agresiv. Acesta a făcut scandal la ora 14:00, iar polițiștii sunt la fața locului de la 15:00. Acesta era băut în momentul în care a început scandalul. Până în acest moment, bărbatul nu a vrut să coopereze cu negociatorii, potrivit surselor Antena 3 CNN.

Update 22:00 Potrivit surselor Antena 3 CNN, în zonă a fost trimis un lunetist. Se pare că apelul la 112 a fost făcut între ora 13:00 și 14:00, iar de atunci și până în prezent, mai exact de peste șase ore, se tot poartă negocieri cu bărbatul.

Acesta ar fi un fost deținut, cunoscut ca având probleme cu alcoolul. Aceleași surse spun că ar avea trei butelii în casă și amenință că va arunca totul în aer.

Locuința celor doi soți se află în localitatea Chiajna. La fața locului este așteptat și șeful IGPR, spun sursele Antena 3 CNN.

„La data de 4 mai 2023, IPJ Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către soț și alungată din locuință.

Bărbatul s-a baricadat în locuință, împreună cu fiica sa minoră, de 5 ani. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din Ilfov, luptătorii SIAS-IGPR, precum și o echipaje din cadrul ISU.

Până în prezent, bărbatul nu are solicitări.

Activitățile sunt în derulare, iar principalul nostru obiectiv îl reprezintă siguranța minorului.”, a transmis Poliția.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *