Urmează „săptămâni” de grevă, spune președintele Alma Mater. Anton Hadăr: „Cred că va fi o grevă de durată”

Greva din învățământ ar urma să se întindă pe mai multe săptămâni, având în vedere „ritmul” în care merg negocierile cu Guvernul, a spus Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr.

Sindicalistul a făcut declarații după a doua rundă de negocieri de marți, de la Guvern și afirmă că Executivul nu a venit cu soluții nici pentru problemele pe termen scurt, nici pentru problemele pe termen lung, transmite B1TV.

Am venit aici pentru soluții la problemele noastre pe termen scurt și pe termen puțin mai lung. Problemele pe termen scurt nu au primit răspunsul cuvenit, că nu sunt bani, că avem deficit. S-a încercat ceva cu deficitul, nu știu dacă au reușit să îl mai mărească, să fie acceptat de comisarul european pe buget. Nu am primit o propunere, în așa fel încât să fim mulțumiți.

Soluțiile pe termen mai îndepărtat, viitoarea lege a salarizării, și ele trenează, Banca Mondială, nu au ajuns toate documentele și alte sectoare bugetare. În acest ritm, vă garantez că săptămâna aceasta va fi grevă și cred că va fi o grevă de durată, nu doar de o săptămână. În acest ritm nu văd sfârșitul grevei, sunt om cu experiență și cred că vom avea, doamne ferește, săptămâni de grevă. Nu e nimic concret, nu e nimic mulțumitor”.

Anton Hadăr a precizat că Guvernul trebui să vină cu soluții concrete pentru toate cadrele didactice, nu doar pentru cei 18.000 de profesori debutanți:

Pe termen scurt ar trebui găsite soluții pentru a se acoperii inflația, salariile care sunt foarte foarte mici. A da numai la debutanți, 18.000 de colegi, nu e mulțumitor. Vor fi colegi care sunt imediat lângă debutanți și care vor fi nemulțumiți. Noi vrem să se dea la aproape toată suflarea de care dispunem, la toată resursa umană de tip cadre didactice. Cadre didactice în învățământul preuniversitar și superior sunt aproape 260.000”.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Schimbări în reforma administrației publice, după întâlnirea premierului Bolojan cu primarii. Lista modificărilor

Reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) au transmis după...

Măsură fără precedent în spionajul american: 37 de agenți și-au pierdut autorizațiile de securitate la indicația lui Trump

Directorul Serviciului Național de Informații, Tulsi Gabbard, a dispus...

Primarul Sectorului 3 e acuzat că a asfaltat pe bani publici un drum privat pentru fratele său

Drumul de aproximativ un kilometru a fost construit la...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine