miercuri, septembrie 30, 2026
15.5 C
București

USR a cheltuit peste 500.000 de lei în 3 luni pentru promovarea lui Drulă: 1.000 de euro/zi din bani publici pentru postări pe Facebook

„USR a plătit 500.000 de lei în trei luni pentru promovarea pe Facebook a lui Cătălin Drulă”, scria G4Media într-un articol publicat marți.

Potrivit textului  „pagina oficială a lui Cătălin Drulă a promovat în ultimele zile invitații în platouri TV și subiecte legate de PNRR sau rotativa guvernamentală” și a cheltuit 100.000 de euro pentru asta. Pe locul doi în acest top s-ar află liderul PSD Marcel Ciolacu, cu o sumă de aproape patru ori mai mică, 130.000 de lei în ultimele trei luni, mai arăta sursa citată.

Situația a fost remarcată cu ironie și de jurnalistul Victor Ciutacu. „Lu Tapalabă i-a murit la intrare. Întâi a dat semne de rectitudine. Și a dezvăluit că useriștii au cheltuit, de la buget, peste 1.000 euro/zi ca să-l promoveze pe nefericitul de Drulă. După aia, într-un acces de demnitate, a șters infamia. Întrebarea e de unde a sunat telefonul, de la Drulă pentru renegocierea contractului sau de la Ambasada SUA pentru a-i aminti cine plătește masa și școala copilului?”, a scris Ciutacu pe pagina sa de Facebook.

USR, 5 milioane de lei pentru propagandă

În 2022, USR a primit subvenții de 45 de milioane de lei, din care a cheltuit pentru presă și propagandă în jur de 5 milioane lei.

Cele mai mari sume au plecat de la USR către firma Zenvertising SRL, care oferă, potrivit partidului, „servicii de management campanii digitale Facebook și Google și dezvoltare landing page-uri”. Valoarea totală a contractului a fost anul trecut de 3,6 milioane de lei (peste 700.000 de euro). Firma este condusă de Bogdan Șuică, cel care încasează bani și ca PFA.

Ultimele știri

Dominic Fritz, criticat dur de revoluționari. O asociație a revoluționarilor îl acuză că folosește Revoluția în scop politic

LORD'89 acuză pe Dominic Fritz că folosește Revoluția din 1989 pentru scopuri politice personale, după evenimentul de la Timișoara.

Reforma salarizării, contestată de sindicatul din Guvern. Doar 55% dintre instituții au raportat datele salariale

Sindicatul din Guvern cere publicarea datelor reformei salarizării, după ce doar 55% dintre instituții au raportat salariile pentru 2025.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine