Vaccinarea copiilor între 5-11 ani a început miercuri în România și se derulează pe baza programării în platformă. Serul folosit este de tip pediatric, dezvoltat de Pfizer. Programarea copiilor se poate realiza numai în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinților sau ale reprezentanților legali.
Vaccinarea copiilor între 5-11 ani se poate realiza și fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru, precizează CNCAV, citat de B1TV.
Vaccinul se administrează copiilor în prezenţa părinţilor/reprezentanţilor legali, care îşi vor exprima în scris acordul pentru imunizare. Serul folosit este Pfizer/BioNTech (Comirnaty), schema de vaccinare fiind de 10 micrograme/doză (0,2 ml/doza), la interval de 21 de zile, arată sursa citată.
Marți, țara noastră a primit 114.000 de doze de vaccin Pfizer destinat copiilor. Din 13 ianuarie până în prezent, aproape 3.400 de părinţi au făcut programare pe platformă.
Pentru a deschide un flacon, este de preferat ca cel puţin zece copii să se vaccineze la centrul respectiv, pentru a nu se irosi dozele de vaccin.
Harta centrelor de vaccinare pentru copii este disponibilă la adresa https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/
„Vaccinarea se poate efectua atât în centrele de vaccinare stabilite, cât și în cabinetele medicilor de familie. Platforma de programare a fost actualizată de către STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale și se vor putea efectua programări pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, după ce vaccinul va fi disponibil în România. Vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani va începe în România după recepționarea dozelor necesare”, a transmis Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, pe Facebook, în data de 6 ianuarie.
Vaccinarea copiilor între 5-11 ani Riscurile de miocardită după vaccinare
Reprezentanții CNCAV au explicat și riscul de miocardită în urma vaccinării la copiii din această grupă de vârstă, spunând că este unul „extrem de scăzut”.
„Riscul de miocardită la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani este extrem de scăzut, fiind mult sub cel observat pentru categoria 12-17 ani. Doar 12 cazuri de miocardită au fost înregistrate la 8.7 milioane de doze administrate în SUA la această categorie de vârstă. La băieți, după doza 1 nu a fost înregistrat niciun caz, iar după doza 2 au fost înregistrate 4.3 cazuri la 1 milion de doze administrate, rata bazală de miocardită în populația nevaccinată fiind de 0.2 – 1.9 cazuri la un milion de persoane în interval de 7 zile”.