Germania a renunțat la vaccinarea obligatorie, dar nu de tot. Surpriza pregătită unei categorii de cetățeni

Vaccinarea obligatorie nu va mai fi prevăzută prin lege în Germania. Actul normativ urma să fie prezentat în parlament, dar inițiatorii acestuia au renunțat, din cauza lipsei de susținere.

Proiectul prevedea vaccinarea obligatorie a persoanelor care au împlinit 18 ani cu un ser împotriva COVID, dar inițiatorii proiectului, inclusiv ministrul Sănătăţii, Karl Lauterbach, au renunţat la prezentarea acestei iniţiative în faţa Bundestagului (Camera inferioară a Parlamentului) din cauza lipsei de susţinere majoritară, informează luni EFE, preluat de Digi24.

Această propunere a fost una dintre cele care urmau să fie supuse la vot joia următoare în faţa Bundestagului şi a fost susţinută de social-democraţi şi de Partidul Verzilor, parteneri în coaliţia cancelarului Olaf Scholz, dar nu şi de liberali, aflaţi de asemenea în alianţa guvernamentală.

O altă propunere ar putea avea, însă, şanse de reuşită, prezentată de asemenea de deputaţii coaliţiei şi de o parte a opoziţiei conservatoare, în favoarea vaccinării obligatorii pentru persoanele peste 50 de ani.

Iniţiativa în favoarea vaccinării obligatorii a fost susţinută iniţial de cancelarul Scholz, la sfârşitul anului trecut, deşi la vremea respectivă s-a anunţat că nu va fi prezentată ca proiect de lege din partea coaliţiei.

Germania a ridicat la sfârşitul săptămânii trecute restricţiile impuse în timpul pandemiei COVID-19.

Obligativitatea purtării măştii de protecţie în transportul public şi în clădirile publice este în general menţinută, însă regulile au fost relaxate în cazul magazinelor neesenţiale, a restaurantelor sau cinematografelor, cu criterii diferite în funcţie de autorităţile fiecărui land.

Institutul de virusologie Robert Koch (RKI) a indicat că vârful celui de-al şaselea val de COVID-19 s-a încheiat. Incidenţa săptămânală la 100.000 de locuitori a fost luni de 1.424,6 cazuri, cu un total de 41.129 de noi cazuri de infectare în 24 de ore.

Rata cetăţenilor care au primit schema completă de vaccinare este de 76,0%, în timp ce 58,8% au primit şi doza de rapel.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Kelemen Hunor îi cere lui Ilie Bolojan să nu se mai opună plafonării prețurilor: „Oamenii trebuie să simtă că-s protejați”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, într-un interviu pentru...

Peste 200 de parlamentari români încasează cash 35.000 de lei, cu justificări doar pentru jumătate

Conform legislației actuale, deputații și senatorii trebuie să prezinte...

Rareș Lazăr, de la “România în Acțiune” la Primăria Capitalei: O nouă candidatură intră în cursă

Scena politică a Bucureștiului se agită odată cu anunțul...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine