Ultimele știri

Actualitate

Anchete

duminică, iunie 15, 2025
19.5 C
București

Vaccinul anti coronavirus va fi disponibil în România prin OMS, susține secretarul de stat Alexandru Rafila

Vaccinul anti-Covid va fi disponibil și în România printr-un mecanism european de cooperare, evident, atunci când serul va fi disponibil, a spus medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a participat la reuniunea Organizației Mondiale a Sănătății și a explicat cum va ajunge vaccinul anti-Covid la noi în țară.

„Eu nu am remarci la politica Guvernului, pot să vă spun eu ce ştiu din zona de relaţii internaţionale. Probabil că există planuri foarte bine articulate la nivelul Ministerului Sănătăţii, vă spun doar ce ştiu eu. Acest mecanism european de procurare colectivă a fost pus în aplicare, funcţionează, începe să funcţioneze, şi România şi-a exprimat intenţia de a fi parte, sigur că nicio ţară a Uniunii nu este obligată să fie parte a acestui program de achiziţie şi de distribuţie comună a medicamentelor şi a vaccinurilor, dar, din câte ştiu eu, România şi-a exprimat disponibilitatea, şi atunci în mod normal ar trebui să avem acces prin mecanismul acesta coordonat al Uniunii Europene” a explicat Alexandru Rafila, potrivit Digi24.

OMS a militat pentru accesul universal la servicii medicale, medicamente sau vaccinuri, a mai spus Rafila.

„Acest concept care ar trebui să guverneze sănătatea şi care ar trebui să fie aplicabil peste tot până în anul 2030, Universal Health Coverage, implică toate aceste elemente. Din punctul acesta de vedere preşedintele Macron a avut o intervenţie foarte bună aş zice, şi sigur, el s-a referit la Uniunea Europeană, care ar trebui să instituie mecanisme comune de procurare şi distribuţie a medicamentelor sau a vaccinurilor necesare, în momentul în care ele vor apărea, dar aceleaşi principii ar trebui să existe la nivel global, accesul la medicaţie nu ar trebui să fie discriminatoriu. Multe dintre ţările care au resurse şi-au arătat disponibilitatea de a împărţi aceste produse dacă vor apărea, să ofere licenţe gratuite de producţie, să ofere preţuri extrem de reduse”, a adăugat secretarul de stat în Ministerul Sănătății.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Reacții după anunțul lui Bolojan: „Până acum era un moft să înțelegi economie. Acum este obligatoriu”

Declarația liderului interimar al PNL, Ilie Bolojan, că statul...

AUR cere sesizarea CCR, acuzându-l pe preşedintele Nicuşor Dan că blochează formarea unui nou GUVERN

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a transmis...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine