Vaccinul Johnson&Johnson nu mai este luat în considerare pentru accesul în Austria, începând de luni. Persoanele vaccinate cu vaccinul cu o singură doză și-au pierdut certificatul verde, astfel că vor avea aceleași restricții ca și persoanele nevaccinate.
Certificatele verzi COVID-19 obținute în urma vaccinării cu Johnson&Johnson și-au pierdut valabilitatea în Austria, atât pentru călătorii, cât şi pentru accesul în spaţiile unde este cerut acest document, conform unei decizii luate de guvernul austriac.
În Germania, majoritatea persoanelor vaccinate anti-COVID-19 şi care totuşi s-au infectat au fost inoculate cu serul Johnson & Johnson, au remarcat experţii sanitari din această ţară în luna octombrie, când varianta dominantă a coronavirusului era Delta.
Între timp, guvernul austriac a primit date suplimentare care sugerează că acest vaccin are o eficacitate mai redusă şi faţă de noua variantă Omicron, în comparaţie cu vaccinurile de tip ARN mesager, astfel că a menţinut decizia de a renunţa la vaccinul Johnson & Johnson, luată în noiembrie, arată B1Tv.
Cele circa 260.000 de persoane imunizate în Austria cu serul Johnson & Johnson au fost notificate atunci că certificatul lor verde va expira începând din 3 ianuarie, iar pentru a-l putea folosi în continuare trebuie să se vaccineze preferabil cu un vaccin ARN mesager, Pfizer sau Moderna, scrie presa locală austriacă. Însă circa 75.000 dintre persoanele notificate încă nu s-au vaccinat din nou.
Danemarca, Finlanda şi Slovenia au renunţat de asemenea la administrarea vaccinului Johnson & Johnson, singurul vaccin aprobat pentru utilizare în UE cu o singură doză.
Totuşi, cercetători sud-africani în colaborare cu compania Johnson & Johnson au susţinut joi că o a doua doză din acest vaccin oferă o protecţie de până la 85% în faţa variantei Omicron.