marți, iulie 1, 2025
23.4 C
București

Vasile Dîncu l-a atins pe Klaus Iohannis: „Ca actor al istoriei, trebuie să scrii revista presei, nu s-o citești”

Vasile Dîncu l-a atins pe Klaus Iohannis după ce a fost nevoit să demisioneze de la conducerea Ministerului Apărării, dacă atunci s-a abținut de la orice declarație împotriva șefului statului acum a răbufnit. Făcând declarații la o ironie din partea Președintelui României, Vasile Dîncu l-a acuzat fățiș de neimplicare.

Vasile Dîncu s-a retras din funcție după declarații privind negocierile care ar trebui să existe pentru a pune capăt războiului de la granițe. Iohannis i-a reproșat atunci social-democratului că nu a respectat poziția oficială a României, a NATO și UE: „Probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei” i-a zis Iohannis, într-un mesaj care s-a vrut ironic.

În replică, Vasile Dîncu a susținut acum că oamenii de stat ar trebui să fie actori activi și să scrie revista presei, nu să o citească, spunând că, atunci când era ministru, citea sute de pagini de informări pe zi. Vasile Dîncu a făcut declarații pe această temă joi seara, într-o emisiune B1TV.

Am fost foarte dezamagit (…) Am văzut declarația dlui președinte și m-am gândit, spun sincer – eu citesc nu doar revista presei, ca ministru al Apărării citești sute de pagini de informări pe zi – că nu poți să fii șeful Apărării într-o țară pe baza revistei presei și nici să conduci o țară dacă te raportezi la revista presei. Ca actori ai istoriei, trebuie să produci o politică de securitate și apărare. Trebuie să scrii revista presei, nu s-o citești.

A fost unul din momentele în care m-am gândit: dacă așa privim noi marile evenimente ale omenirii, marile evenimente istorice, orientându-ne după revista presei și în funcție de asta să acționăm, atunci e cazul să mă retrag, că nu am loc aici.

Cred că președintele nu a văzut declarația mea în întregime și a fost influențat de unii care au prezentat trunchiat ce am spus eu”, a declarat Vasile Dîncu, pentru B1 TV.

Dîncu nu a uitat declarațiile lui Iohannis despre „PE-SE-DEEE”

Întrebat dacă n-a avut chimie cu Iohannis, Dîncu a răspuns: „Nu am încercat să am chimie cu dl președinte, deși am lucrat bine în trecut când am ajuns în interacțiune. Nu am avut conexiuni conflictuale, dar eram PE-SE-DEEE și probabil un PSD-ist nu e simpatic pentru dl Iohannis, dar am ajuns să facem coaliția asta, trebuia să fie și PSD-iștii în Guvern”.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Trump lasă o portiță ridicării sancțiunilor împotriva Iranului, dar cu condiții stricte

Președintele american Donald Trump a lăsat deschisă posibilitatea ridicării...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine