Veste bună pentru persoanele care-și caută de muncă: șomajul și ajutoarele sociale care cresc de la 1 martie

O veste bună pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă sau care beneficiază de diverse măsuri de sprijin din partea statului este că indemnizația de șomaj și alte beneficii sociale cresc de la 1 martie 2024.

Motivul majorării este creșterea Indicatorului Social de Referință (ISR) la 660 de lei, de la 598 de lei anterior.

„Indemnizaţia de şomaj şi alte măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă aplicate de ANOFM care se raportează la Indicatorul Social de Referinţă (ISR) cresc de la 1 martie 2024. Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), rata inflaţiei pentru 2023 este de 10,4%, astfel că ISR creşte de la 598 de lei la 660 de lei. Acest drept se calculează astfel: valoarea ISR în vigoare la data stabilirii indemnizaţiei de şomaj, la care se adaugă, după caz, o sumă calculată prin aplicarea asupra mediei veniturilor care constituie baza de calcul a indemnizaţiei de şomaj pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare)” precizează ANOFM într-un comunicat.

Astfel, indemnizația de șomaj va fi cu 62 de lei mai mare, lunar, pentru fiecare persoană. De asemenea, absolvenții care beneficiază de indemnizație de șomaj vor primi cu 31 de lei mai mult, ajungând la un total de 330 de lei lunar, transmite PsNews.

Prima de inserție pentru absolvenții care se angajează cu normă întreagă va crește și ea, cu 186 de lei, ajungând la 1.980 de lei.

Tinerii cu risc de marginalizare socială care sunt angajați de firme cu sprijinul statului vor beneficia de o subvenție lunară mai mare cu 248 de lei, ajungând la un maxim de 2.640 de lei.

Nu în ultimul rând, elevii și studenții care lucrează în vacanță vor primi un stimulent financiar lunar mai mare cu 31 de lei, ajungând la 330 de lei.

Important de reținut: majorarea se aplică și pentru cei care beneficiau deja de aceste măsuri de sprijin.

Pentru mai multe detalii, consultați legislația specifică sau contactați Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Ultimele știri

România vrea să intre mai repede în OCDE. Luca Niculescu a discutat cu secretarul general al organizației

Luca Niculescu a discutat cu secretarul general al OCDE despre aderarea României la organizație.

George Becali a jignit o jurnalistă care l-a întrebat de cele opt mașini. A numit-o „impostoare” și „ordinară”. Potop de invective

George Becali a jignit o jurnalistă de la Context.ro care l-a întrebat despre cele opt mașini din declarația de avere.

USR vrea să limiteze parlamentarii-avocați. Proiectul le interzice dosarele împotriva statului

USR propune interzicerea reprezentării clienților de către parlamentarii-avocați în dosare de corupție sau procese împotriva statului.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine