Vicepremierul Tánczos Barna anunță creșterile de impozite locale. Care ar fi procentul

Vicepremierul Tánczos Barna a declarat, miercuri, că Guvernul ia în calcul o majorare a impozitelor locale de până la 70% pentru anul viitor. Fostul ministru de Finanțe susține că această măsură este „necesară pentru consolidarea bugetelor locale”, având ca scop creșterea independenței financiare a primăriilor față de fondurile de la bugetul central.
Tánczos Barna a precizat că, deși „momentan vorbim de un procent între 60% și 70%”, aceasta nu reprezintă varianta finală, discuțiile fiind în curs. Potrivit vicepremierului, această majorare este rezultatul unor „discuții pe care o poartă România de ani de zile cu Comisia Europeană”, arată ziare.com.

Justificarea majorării: independența financiară a primăriilor

Analizele Comisiei Europene și ale Ministerului Finanțelor arată că multe comune nu majorează periodic impozitele, bazându-se în schimb pe veniturile de la centru. Această dependență financiară este considerată o problemă, iar majorarea propusă ar „echilibra” situația.
„Se vede foarte clar că de la București, de la centru, din ministere, vin foarte multe proiecte mari pentru dezvoltarea orașelor, dar de foarte multe ori, contribuția proprie a unităților administrativ-teritoriale este, poate, nesemnificativă sau nu este suficient de mare”, a explicat reprezentantul Executivului.
Noile procente la impozite locale ar viza atât autoturismele, cât și clădirile, urmărind să ofere primăriilor resursele necesare pentru proiecte de dezvoltare.

Ultimele știri

Rareș Bogdan atacă dur conducerea PNL. Îl acuză pe Bolojan că a transformat partidul într-un „USR 2”

Rareș Bogdan îl acuză pe Ilie Bolojan că a dus PNL în opoziție și l-a transformat într-un „USR 2”.

Traian Băsescu știe de unde ar putea economisi noul Guvern: ”Să nu se supere pe mine, îmi pare rău, dar la ei este problema”

Traian Băsescu spune că soluția pentru buget stă în tăierea sporurilor bugetarilor, nu în noi taxe.

Prima şedinţă CSAT cu noul guvern. Nicuşor Dan vrea măsuri după atacurile cu drone de la Marea Neagră

Nicușor Dan a convocat CSAT, prima ședință cu noul guvern, pentru a discuta incidentele de securitate de la Marea Neagră.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine