Victor Costache a fost numit consilier onorific al premierului Florin Cîțu, potrivit unei decizii publicate luni în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, activitatea lui Costache nu va fi remunerată.
De profesie medic chirurg, Costache a lucrat peste 10 ani în spitale din străinătate, iar apoi s-a întors în țară ca șef al Secției de Chirurgie Cardiovasculară și Toracică. El fusese numit ministru al Sănătății pe 4 noiembrie 2019. Acesta a demisionat pe 26 martie 2020, în urma unui scandal pornit de la intenția testării în masă împotriva COVID-19 a bucureștenilor, relatează B1TV.
Victor Costache a fost numit consilier onorific al premierului Florin Cîțu, conform deciziei de mai jos.
Într-un interviu pentru PRO TV, el a explicat că echipe de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” vor merge din ușă în ușă, până când fiecare bucureștean va fi evaluat dar planul nu fusese discutat și nu era agreat de Guvern.
El a recunoscut, că demisia din funcția de ministru nu a fost un act de voință personală, explicând că este „un luptător, un medic care a depus un jurământ”.
Victor Costache nu a renunțat însă la ideea testării în masă a locuitorilor, după cum declara, ulterior, în noiembrie 2020.
„O testare în masă sau implementarea rapidă a aplicațiilor de telefonie mobilă de depistare a contactilor direcți pe bază de locație GPS, adoptate deja cu succes de către tări precum Singapore, China și Taiwan sau Japonia și la care s-a lucrat și în România, dar nu au fost implementate, reprezintă soluții mult mai inspirate și adaptate la realitate”, este de părere dr. Costache.