Fostul premier Victor Ponta a explicat, la Antena 3 CNN, reacția sa furibundă, de pe o rețea socială, la adresa Elenei Lasconi, după ce aceasta din urmă a criticat cina la care au luat parte și premierul Marcel Ciolacu și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Sunt scârbit așa, recunosc. Mie mi-e scârbă așa, când văd…doamna Elena Lasconi. A sărit ca și Coana Leana din baie. Am fost la ziua lui Marius Tucă. Știți foarte bine. Marius Tucă chiar jurnalist, nu ca doamna Lasconi. Dar n-avem voie să mergem la zilele oamenilor? Suntem prieteni. Că ne acuză doamna Lasconi. Cine e? Suzana Gâdea?

Oamenii normali se comportă normal și eu cred că ne-am săturat toți în România de demagogi din ăștia. Mă așteptam la doamna Lasconi la ceva mai inteligent decât atâta. Mai rămânea să vină să ne filmeze live pe Tiktok. 

Ce e rău să mergi la ziua unui jurnalist cu care ești prieten? Repet, cu Marius Tucă sunt prieten, mă duc la ziua lui, la fel și Ciolacu și Geoană. N-a vorbit nimeni. Dacă voiam să ne ascundem stăteam prin vreo pivniță. N-am înțeles. Mă deranjează pupulismul ăsta și demagogia. Mi se pare că doamna Șoșoacă deja e o lady față de Elena Lasconi.

Nu poți să înjuri niște oameni că se duc la ziua unui prieten la masă. Înjură-i pentru altceva, dacă vrei, dar nu că ne-am dus la ziua lui Marius Tucă. Ce e rău că ne-am dus la ziua lui și am stat la masă?

Vreți să vă zic părerea mea? Cred a fost o surpriză și pentru ei. Eu nu știam că vin. Cu Marcel Ciolacu am vorbit, dar de Mircea Geoană nu știam că vine. Dar nu m-a deranjat, Doamne ferește. Că ne cunoaștem de ani de zile, suntem oameni normali. Invitațiile le-a făcut Marius, nu s-a certat nimeni, nu s-au discutat lucruri acolo, că dacă erau de discutat lucruri politice, nu te vedeai la ziua lui Marius la masă. E o chestiune de normalitate.

Chiar credeți că la masa aia se discutau candidaturi prezidențiale? Eu am fost singurul care am zis, mai mult în glumă, am zis: „Am venit să vă spun pe mine să nu vă bazați, ca eu nu candidez.”, a povestit Victor Ponta, la Antena 3 CNN.

Victor Ponta: Încă o „Coana Leana” a apărut în politică românească, să continue „blestemul Elenelor”

„Încă o „Coana Leana” a apărut în politică românească, să continue „blestemul Elenelor” ! Nu o cunosc personal pe Elena Lasconi – credeam că e doar un alt demagog oarecum clasic, pupă cruci dar se dă woke, nu face nimic ca primar dar dă mereu vina pe alții, vorbește despre orice dar nu se pricepe la nimic, încă o „telepromptistă” în politică , nimic special! Acum am ocazia să descopăr că vrea să fie o scandalagioaică care o face pe Șoșoacă să pară o „Lady”!

Dragă Elena – știi bine că am fost la ziua jurnalistului Marius Tucă ! Știi bine că oamenii politici inteligenți și educați pot să stea la o masă fără să își ridice poalele în cap. Știi bine că oamenii din gașca ta userista au făcut mai multe combinații decât toți politicienii în ultimii ani și s-au pricopsit cu niște milioane bune în această perioadă!

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *